monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cioloş: “Funcţionarii descurajează depunerea de proiecte europene”

Comisarul european Dacian Cioloş a acuzat la Cluj atitudinea unor funcţionari care duce la piederea de bani europeni de către România.

Prezent la Cluj-Napoca, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, a subliniat că, din păcate, în România, multe persoane sunt descurajate să depună proiecte pentru a obţine fonduri europene din cauza atitudinii unor funcţionari.

 

Ciolş a precizat că a discutat această problemă şi cu ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. ”Eu am tras concluzia că  mulţi oameni care au idei, care au nevoie de banii respectivi pentru a-i valorifica în mod eficient sunt descurajaţi să depună proiecte sau renunţă la proiecte şi din cauza modului în care unii funcţionari ai Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit îşi fac treaba. Eu concluzia asta am putut s-o trag indirect prin ceea ce-mi spun mie oamenii şi prin elementele pe care le-am avut. Nu vreau să blamez Agenţia în întregul ei, sunt foarte mulţi oameni care îşi fac treaba, dar cred că n-ar trebui să existe nici un funcţionar care să nu-şi facă treaba corect”, a spus Dacian Cioloş. El a mai explicat că atitudinea funcţionarilor trebuie să fie constructivă în aşa fel încât oamenii să fie încurajaţi să depună proiecte. “Am atras atenţia asupra necesităţii ca toţi funcţionarii care se ocupă de proiecte să aibă o atitudine constructivă, să ajute la clarificarea lucrurilor pentru a fi atrase cât mai multe fonduri, dar şi pentru a încuraja oamenii să vină să depună proiecte”, a mai arătat Cioloş.

 

Produsele româneşti, aşteptate pe rafturi

 

În ceea ce-i priveşte pe producătorii români, Cioloş consideră că aceştia au în primul rând nevoie de o mai bună organizare în aşa fel încât să dobândească vizibilitate în afara ţării. De altfel, până la a se ajunge la export, Cioloş consideră că este nevoie de o afirmare în interiorul ţării. “Produsele româneşti se vor afla pe rafturile magazinelor din Germania sau din alte ţări europene atunci când producătorii se vor organiza pentru a fi competitivi. Eu aş vrea să văd prima dată aceste produse pe rafturile magazinelor din România”, a declarat Cioloş.