Actualitate
Bogdan Ota în concert la Biserica „Sfântul Mihail” din Cluj-Napoca
Pe data de 20 iunie 2014, începând cu ora 19:00, pianistul și compozitorul Bogdan Ota, acompaniat de Radu Cotoman (vioară) și Emerich Ghercă (violoncel) va concerta la Biserica "Sfântul Mihail" din Cluj-Napoca.
Compozitorul, cunoscut pentru anvergura concertelor sale, a optat de această dată pentru varianta acustică astfel încât gingășia lucrărilor muzicale special alese pentru acest eveniment să adere cu ușurință la sufletul spectatorului.
Fanii clujeni ai artistului vor avea parte de o surpriză importantă cu ocazia acestui concert. Pe lângă lucrările muzicale incluse pe primul său CD intitulat ”Day of Wrath”, produs de casa de discuri Electrecord, Bogdan Ota va prezenta compoziții ce vor fi incluse pe viitorul său album.
Bogdan Ota este unul dintre cele mai sonore nume din industria muzicală contemporană și unul dintre artiștii români cu cea mai spectaculoasă ascensiune din ultimii ani. Absolvent al Universității de Arte ”George Enescu” din Iași, artistul român a ajuns extrem de cunoscut și apreciat în întreaga lume o dată cu participarea sa la competiția ”Norway Got Talent”, în 2011, unde a înregistrat un succes fulminant.
Biletele s-au pus în vânzare la casa de bilete a Operei Maghiare Cluj, tel. rezervări 0264-593.468 și la Biserica „Sfântul Mihail”. Preț bilet: 40 de lei
Ce spun criticii din România și din străinătate:
”Și totuși există metereze în care lupta nu se isprăvește, în care artiștii cu har nu vor să cedeze fast-food-ului cultural devastator, cel care asfixiază, neîndurător, arta adevărată. Bogdan Ota, cu muzica lui, este în linia întâi” [Sergiu Alex, autorul cărții ”Bogdan Ota și pianul care apropie Cerul”]
”Bogdan Ota este un compozitor de elită. Îndemânarea muzicală cu care se mișcă și înțelegerea structurii compoziționale de care dă dovadă sunt cu adevărat o raritate. Temele cu o puternică încărcătură emoțională stau alături de pasaje liniștite de parcă ar fi modelate din aceeași materie. Albumul «Day of Wrath» confirmă faptul că orice discuție despre un succesor natural al lui John Williams este incompletă fără a lua în considerare numele lui Bogdan Ota” [Wildy Haskell, editor la Wildy`s World și reviewer pt. Indie-Music.com]
”Unii muzicieni compun muzică pop și rock înainte de a-și încerca mâna cu soundtrack-urile pentru film. Ota, pe de altă parte, sună predestinat să fie un creator de muzică de film” [Dan MacIntosh, critic muzical]
Fanii, după concertul din Cluj din 27 februarie 2013:
“Mulțumesc Bogdan, m-ai facut să realizez în această seară că sufletul meu este capabil de mai multe sentimente simultan… și râdeam în același timp..., eram supărat și furios, fericit și motivat, îndrăgostit și optimist, iertător, dar cel mai presus… bucuros să fiu pe acest pământ, mândru că sunt român.” (George Dascălu)
“Doamne, cum a putut fi la concertul din seara asta! Bogdan Alin Ota e incredibil... e capabil de o așa conectare încât am fost mută o seară întreagă.... am plâns, am trăit, am oftat între piese - parcă numai atunci respiram și eu.... wow...” (Maria Bar)