monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cuiburile amplasate în Cluj, ocupate de piţigoi, grauri şi de pârşul cu coadă stufoasă

Cuiburile artificiale amplasate la Cluj de Societatea Ornitologică Română (SOR) au fost ocupate de piţigoi, grauri şi alte păsări, dar şi de o specie de mamifer, una dintre cele mai sfioase din România, pârşul cu coadă stufoasă, animalele având şi pui.

SOR implementează, din martie anul acesta până în martie 2016, un proiect ce vizează creşterea numărului de specii de păsări din Cluj, prin amplasarea de cuiburi artificiale, dar şi de hrănitori în parcurile oraşului şi în pădurile şi livezile din apropiere.

În această perioadă, experţii SOR verifică aceste cuiburi şi observă de aproape puii de păsări cu puf de curând ieşiţi din ou, sau chiar ouă încă nedeschise. Ei au întâlnit inclusiv situaţii în care cuiburi relativ micuţe sunt ocupate şi de 12 - 15 pui de piţigoi, sau pe de altă parte graurii care umplu tot interiorul cuibului artificial cu material de cuib şi depun doar patru - cinci ouă, asigurând astfel siguranţa ouălor şi a puilor.  


Din cele 434 de cuiburi verificate până acum au fost ocupate 202. În unele păduri procentajul de ocupare este mai mare de 80%, dar din păcate acest număr este mult mai mic în parcurile oraşului.

Printre speciile ocupante se numără piţigoiul mare, piţigoiul albastru, piţigoiul de brădet, dar şi ţicleanul sau graurul. Pe lângă păsări, cuiburile au fost ocupate şi de alte specii interesante, ca de exemplu pârşul cu coada stufoasă, una din cele mai sfioase specii de mamifer din România, care are şi el pui.


Din păcate, unele cuiburi au fost deteriorate, pierzându-şi funcţia de a asigura adăpost speciilor de păsări, care în perioada de reproducere îşi caută cuiburi în pădurile şi livezile din jurul oraşului, mai spune SOR.

Potrivit SOR, prin acest proiect, în numai doi ani de zile, Clujul va deveni "cel mai prietenos oraş din România pentru păsările sălbatice".


Unul dintre obiectivele principale ale proiectului este mărirea numărului şi a diversităţii speciilor de păsări care cuibăresc sau iernează în Cluj. Pentru a atinge acest obiectiv, vor fi amplasate cu ajutorul voluntarilor şi al membrilor SOR nu mai puţin de 1.360 de cuiburi artificiale, marea majoritate în pădurile şi livezile din jurul oraşului, dar şi în parcurile din oraş. Tot în parcuri vor fi amplasate hrănitori pentru păsări, iar SOR va atrage şi implica în proiect şi instituţiile de învăţământ, pentru ca elevii şi studenţii să se ocupe de realimentarea cu seminţe a hrănitorilor.