Actualitate
Tablouri în valoare de 600.000 de euro vândute la licitaţie
O licitaţie duplex Bucureşti-Cluj organizată marţi de o casă de licitaţie s-a încheiat cu vânzări de 600.000 de euro şi cu rată de adjudecare de 83%.
Licitaţia a avut loc marţi seara, în paralel la Cluj şi la Bucureşti, şi a adus în faţa iubitorilor de artă mai multe opere ale unor pictori celebri. Cu această ocazie s-au stabilit mai multe recorduri de autor, cel mai spectaculos fiind cel înregistrat de tabloul „Scrisoare (Soţia artistului)” de Traian Bilţiu-Dancuş, achiziţionată la valoarea de 7.500 euro, de opt ori mai mult decât preţul de pornire.
Potrivit organizatorilor, o surpriză deosebită a fost prezenţa la licitaţie a unui număr mare de clujeni. Peste 300 de iubitori de artă au acceptat provocarea de a participa la prima licitaţie de artă duplex din oraşul lor, numărul fiind cu doar puţin mai mic decât cel al participanţilor de la licitaţia din Bucureşti, unde au venit 350 de persoane.
„Impresionant a fost şi noul record obţinut de marele artist Samuel Mützner cu opera <<În grădină la Beaucaire>> adjudecată pentru 47.500 euro. Un alt record de autor a fost şi cel al lui Nicolae Brana pentru opera <> (4.500 euro)”, au precizat organizatorii.
La capitolul artă europeană, semnificative au fost adjudecările lui Henri Matisse, cu litografia „Nud în fotoliu” (4.000 euro) şi Lucien Levy-Dhurmer, pentru tabloul „În camera de joacă” (5.000 euro).
Una dintre vedetele licitaţiei de la Cluj a fost „Rinocerul cosmic” al lui Dalí, pentru care s-a oferit suma de 8.500 euro, adică peste dublul preţului de pornire.
Vedeta licitaţiei a fost totuşi rezervată artei româneşti prin opera semnată de Nicolae Tonitza, „Tătăroaică în cerdac”, care a fost adjudecată pentru 65.000 euro. Opera a făcut parte din secţiunea de „Tezaur” a licitaţiei, care a atras cele mai multe şi mai valoroase adjudecări, ajungând la un total de 244.000 euro.
Printre preferaţii publicului din ambele săli şi pentru care s-a dus o luptă perseverentă a paletelor de licitare între Cluj şi Bucureşti într-o competiţie artistică în premieră s-au aflat: Gheorghe Petraşcu („Case la Morlaix”, 35.000 euro), Alexandru Ciucurencu („Natură statică cu flori şi vioară”, 17.000 euro), Rudolf Negely („Bărci pe Coasta Dalmaţiei”, 4.250 euro), Camil Ressu („Intimitate”,12.000 euro), Mina Byck Wepper („Calea Griviţei”, 6.000 euro), Corneliu Baba („Studiu pentru Rege Nebun I”, 2.750 euro) şi Harry Gutman („Natură statică cu vase şi fructe”, 1.800 euro).