monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Trafic îngreunat după o tamponare în lanţ cu patru maşini şi un TIR. Doi şoferi, răniţi uşor

O tamponare în lanţ în care au fost implicate patru autoturisme şi un TIR a avut loc, vineri seară, la Cluj-Napoca, doi şoferi fiind răniţi uşor, iar traficul rutier a fost îngreunat timp de câteva zeci de minute.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Daniel Graur, accidentul a fost anunţat prin 112, vineri, în jurul orei 18.00.

"Am fost sesizaţi că a avut loc o tamponare în lanţ pe Calea Floreşti, sensul de mers Cluj-Huedin, din cauza unui conducător auto care a frânat brusc. În urma acestei manevre, alte trei autovehicule, care circulau din spate, dintre care ultimul fiind un TIR, s-au ciocnit faţă-spate. Doi conducători auto au fost răniţi uşor", a declarat Daniel Graur.


Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj a spus că traficul în cartierul Mănăştur, unde a avut loc tamponarea, a fost îngreunat timp câteva zeci de minute, iar pe o bandă, circulaţia a fost complet blocată până când poliţiştii rutieri au făcut măsurătorile necesare.

a accident a intervenit şi un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.


"Am fost solicitaţi la un accident rutier cu mai multe maşini implicate şi cu două persoane rănite uşor. Noi am intervenit cu o autospecială de descarcerare, iar de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă s-a intervenit cu o maşină, care i-a preluat pe cei doi răniţi", a precizat Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.