monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Uioreanu A RECUNOSCUT că a primit MITĂ de la oameni de afaceri "în scop electoral"

Magistraţii arată, în motivarea de arestare preventivă a preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, că acesta nu a conştientizat nici în faţa instanţei gravitatea faptelor, considerând aproape normal şi legal să primească sume importante de bani pentru partid pe care să le folosească în interes personal.

sursa foto: mediafax.ro

"Faptele de care sunt bănuiţi inculpaţii U.H. (Uioreanu Horea – n.r.), B.I. (Bene Ioan – n.r) şi P.V. (Pogăcean Vasile – n.r.) sunt de natură să creeze şi să inducă opiniei publice că legea se opreşte şi nu are eficienţă faţă de astfel de persoane care, prin statutul lor, ar trebui să asigure încrederea societăţii în modul în care mediul de afaceri şi cel al administraţiei publice funcţionează. În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B.I. şi P.V., este de observat faptul că nici în faţa procurorului, dar nici în faţa judecătorului nu au conştientizat gravitatea faptelor de care au fost acuzaţi, considerând aproape normală darea acestor importante sume de bani. Situaţia este valabilă şi în cazul inculpatului U.H., care a apreciat că este legal să ia bani pentru partid şi să-i folosească în interes personal", se arată în motivarea deciziei de arestare preventivă făcută publică, marţi, de Curtea de Apel Cluj.

Horea Uioreanu a recunoscut, atât în faţa procurorilor DNA, cât şi în faţa magistraţilor, că a primit în repetate rânduri bani de la diverşi oameni de afaceri, dar nu în scopuri personale, "ci electorale".


"Acuzele privind luarea de mită de la inculpatul P.V. sunt reale numai sub un singur aspect, adică faptul că am primit suma de 20.000 de lei în timp ce ne aflam la o nuntă în G.H., însă fac precizarea că respectiva sumă mi-a fost dată pentru a o folosi în scopuri electorale, şi nu pentru anumite facilităţi. Legat de cel de-al doilea capăt de acuzare arăt că corespunde faptului că am luat în câteva rânduri bani de la inculpatul B.I., de una, două, trei ori, dintre care îmi amintesc suma de 100.000 de lei, primită la finele anului 2012 şi încă de două ori sume mai mici, însă nu-mi amintesc data exactă. Precizez că eu nu am condiţionat primirea acestor sume, că ele mi-au fost avansate doar pentru a le folosi în scopuri electorale şi pentru aceasta eu nu am făcut inculpatului niciun fel de servicii de natură profesională", a declarat Uioreanu în faţa anchetatorilor, după cum reiese din motivarea magistraţilor.

Omul de afaceri Ioan Bene, arestat şi el preventiv, a recunoscut că i-a dat bani lui Horea Uioreanu în repetate rânduri, iar suma totală se ridică la aproximativ 50.000 de euro.


"Arăt că nu am ţinut nicio evidenţă a sumelor pe care i le-am plătit lui U.H., însă apreciez că, în total, i-am remis acestuia undeva la 50.000 de euro sau poate chiar mai mult. Ce este consemnat în învinuirea care-mi este adusă cu privire la cuantumurile sumelor de bani ce le-am remis lui U.H. şi periodicitatea acestor remiteri pe care le-am făcut par a fi corespunzătoare cu modul în care s-au purtat lucrurile în realitate, fără să pot afirma cu titlu de certitudine. În acest sens, mai vreau să precizez că după fiecare remitere de bani aveam o perioadă de linişte şi bună relaţie profesională după care era urmată de o nouă solicitare de remitere de bani şi eventuale boicoturi sau presiuni în derularea investiţiilor şi a contractelor ce le aveam cu instituţia judeţeană”, a declarat omul de afaceri Ioan Bene în faţa anchetatorilor.

Omul de afaceri Vasile Pogăcean, arestat şi el în acelaşi dosar de corupţie, a recunoscut o parte din acuzaţiile care i se aduc doar în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj.


"Pe inculpatul U.H. îl cunosc din anul 2004, atât eu, cât şi el fiind membri PNL, însă eu nu sunt un membru activ. La începutul anului 2013 am fost contactat de numitul P.R., consilierul inculpatului U.H. şi coleg de partid, care mi-a solicitat bani pentru a achita datoriile rămase neachitate din campania din 2012, iar eu i-am răspuns acestei solicitări dându-i, din câte reţin, 40.000 de lei. Personal, inculpatului U.H. i-am dat o singură dată bani pentru a-i folosi în scopuri electorale, aceasta s-a întâmplat în mai 2014, când, întâlnindu-ne la o nuntă, i-am dat 20.000 de lei. Cu acea ocazie, inculpatul U.H. mi-a spus că o să-l sune pe P.R. pentru a confirma primirea sumei de bani", a spus Vasile Pogăcean, conform motivării deciziei de arestare preventivă.

Preşedintele suspendat al CJ Cluj Horea Uioreanu şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, reţinuţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, au fost arestaţi preventiv, în 29 mai, de magistraţii Curţii de Apel Cluj.


Potrivit DNA, Uioreanu este urmărit penal pentru cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (zece acte materiale, respectiv şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (două acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

În acelaşi dosar este urmărit penal şi omul de afaceri Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, pentru două infracţiuni de dare de mită, ambele în formă continuată (zece acte materiale, respectiv două acte materiale).


Omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcţii SA, firma care care a construit noua pistă a Aeroportului din Cluj, este, de asemenea, vizat în acest dosar.