monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean au fost ARESTAŢI PREVENTIV pentru 30 de zile

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, reţinuţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, au fost arestaţi preventiv, joi seară, de magistraţii Curţii de Apel Cluj.

sursa foto: mediafax.ro

Curtea de Apel Cluj a emis, joi seară, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele şefului CJ Cluj, Horea Uioreanu, şi a oamenilor de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean.

Şedinţa de judecată a magistraţilor Curţii de Apel Cluj a durat peste cinci ore.


Tiberiu Ban, unul dintre avocaţii lui Horea Uioreanu, a declarat că decizia Curţii de Apel Cluj va fi atacată în termen de 48 de ore, iar contestaţia va fi judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Domnul Uioreanu şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în declaraţia dată în faţa judecătorului de la Curtea de Apel. Contează care sunt temeiurile care justifică luarea unei astfel de măsuri. Sunt anumite părţi din acuze pe care nu le contestă sub nuanţa formulată de procurori", a spus Ban.


La ieşirea din sala de jucată, niciunul dintre cei trei nu a făcut declaraţii.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, reţinuţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, au fost duşi, joi, după ora 14.30, la Curtea de Apel Cluj, cu propunerea de arestare preventivă.


“Printr-o încheiere de şedinţă din camera de consiliu de astăzi, 29 mai, Curtea de Apel Cluj a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj şi, ca o consecinţă, a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Horea Uioreanu Ioan Bene şi Vasile Pogăcean pe o durată de 30 de zile, de la data de 29 mai până la data de 27 iunie inclusiv. Menţionăm că hotărârea nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare”, a declarat judecătorul Liviu Ungur, purtător de cuvânt la Curtea de Apel Cluj.

Uioreanu a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii anticorupţie, după aproximativ şase ore de audieri la sediul DNA Cluj, unde fusese adus în urma unor percheziţii făcute la sediul CJ şi la locuinţa sa.


De asemenea, au fost reţinuţi omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcţii SA, firma care a realizat noua pistă a Aeroportului "Avram Iancu" din Cluj-Napoca, şi Vasile Pogăcean, asociat şi administrator SC Sinai Comimpex SRL Iclod.

Potrivit DNA, Uioreanu este urmărit penal pentru cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (două acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.


În acelaşi dosar este urmărit penal şi omul de afaceri Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, pentru două infracţiuni de dare de mită, ambele în formă continuată (10 acte materiale, respectiv două acte materiale).

DNA susţine că există probe potrivit cărora preşedintele CJ Cluj, omul de afaceri Vasile Pogăcean şi alte persoane ar fi comis fapte de corupţie, "în contextul alocării unor resurse bugetare de la bugetul Consiliului Judeţean Cluj pentru plata unor contracte finanţate de instituţia judeţeană, respectiv pentru încheierea de noi contracte sau acte adiţionale la acestea, pentru organizarea de licitaţii trucate, scopul urmărit fiind de a obţine foloase materiale necuvenite".

Din probele de la dosar rezultă, potrivit DNA, că în perioada aprilie 2013-mai 2014, Uioreanu i-a cerut lui Pogăcean să-i dea mită 693.224 lei, reprezentând 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de şef al CJ Cluj, să aloce sumele vizate de omul de afaceri.

Pentru 2014, potrivit celor convenite de Uioreanu cu Pogăcean, pentru lucrări realizate de SC Sinai în comunele Bonţida şi Fizeşul Gherlii au mai fost alocate, în mod preferenţial, fonduri de la bugetul Consiliului Judeţean Cluj în cuantum de 1.447.497 lei.

În schimbul acestor alocări bugetare, în perioada aprilie 2013-mai 2014, Vasile Pogăcean i-ar fi dat mită lui Horea Uioreanu 174.500 lei.

Omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcţii SA, firma care care a construit noua pistă a Aeroportului din Cluj, este, de asemenea, vizat în acest dosar.

"În cursul anului 2011, a fost încheiat contractul de lucrări între Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca RA, în calitate de achizitor şi asocierea SCC Napoca SA - SC Icco Systems SRL- SC Geo Arc SRL, în calitate de executant, având ca obiect prima etapă de executare, finalizare şi întreţinerea lucrării «Pistă de decolare aterizare de 3.500 metri şi suprafeţe de mişcare aferente» la un preţ de 32,4 milioane de euro, durata contractului fiind stabilită la 3 ani, respectiv până la 5 septembrie 2014. Finanţarea investiţiei urma a fi asigurată din bugetul judeţului", se arată într-un comunicat al DNA Cluj de joi.

Procurorii DNA arată că, pe parcursul executării contractului, acestuia i s-au făcut 24 de acte adiţionale, care au crescut valoarea contractului până la suma totală de peste 42 milioane de euro.

Procurorii susţin că, în urma celor convenite cu Uioreanu, Ioan Bene a dispus angajaţilor săi construirea platformei Apron 4, lucrare ce a fost începută la finele lunii octombrie 2013 şi finalizată în luna martie 2014.

"De asemenea, pentru a dispune alocări de resurse de la bugetul CJ Cluj pentru plăţile efectuate la lucrările de la contractul menţionat, precum şi pentru alte proiecte aflate în derulare, tot cu finanţare de la bugetul judeţean, în perioada octombrie 2012 - martie 2014, omul de afaceri Ioan Bene a remis preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, suma totală de 278.000 lei, după cum urmează: în luna octombrie 2012 suma de 100.000 lei, în martie 2013 suma de 40.000 lei, în aprilie 2013 suma de 20.000 euro (echivalent a cca. 86.000 lei), la data de 8 septembrie 2013 suma de 5.000 euro (echivalent a cca. 22.000 lei), la data de 5 octombrie 2013 suma de 20.000 lei, la data de 6 martie 2014 suma de 10.000 lei", se subliniază în comunicat.

De asemenea, în cursul lunii mai, Bene a mai remis preşedintelui CJ Cluj suma de 22.320 de lei (echivalentul a 5.000 de euro), sumă ce a reprezentat achitarea unui contract având ca obiect un sondaj de opinie comandat de edilul judeţului în contextul campaniei electorale privind alegerile europarlamentare din 25 mai .