monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce avere are președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu?

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, vizat într-un caz de corupţie, are, potrivit declaraţiei de avere, cote părţi din două case de locuit, o casă de vacanţă şi un apartament, zeci de mii de lei în fonduri de pensie sau asigurare de viaţă, precum şi mii de hectare de terenuri.

Potrivit declaraţiei de avere din iunie 2013, preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, deţine jumătate dintr-o casă de locuit de 173 de metri pătraţi în Cluj. De asemenea, el deţine trei sferturi dintr-o casă de locuit de 145 de metri pătraţi, dobândită prin moştenire, având şi trei părtrimi dintr-o casă de vacanţă de 62 de metri pătraţi, în comuna Mărişel, din Cluj.

Totodată, Uioreanu deţine şi un apartament în Cluj, împreună cu Elena Uioreanu, actual deputat şi fostă soţie a şefului CJ.


Preşedintele CJ Cluj deţine un autoturism Volkswagen din anul 2008.

Conform declaraţiei de avere, Uioreanu are 15.861 de lei într-un fond privat de pensii, deschis în 1999 la Groupama Asigurări SA Cluj şi 23.325 lei într-un fond de asigurare de viaţă la aceeaşi companie. Şeful CJ Cluj a trecut în declaraţia de avere şi 4.406 lei într-un fond de pensie pentru Alexandru Uioreanu.


Preşedintele CJ Cluj a acordat Elenei Uioreanu un împrumut de 109.800 de lei, iar aceasta a acordat către "Versatil" UE Consult SRL 177.693 de lei.

Horea Uioreanu este, potrivit unei anexe la declaraţia de avere, acţionar la mai multe societăţi comerciale, unele dintre acestea în faliment sau lichidare.


Uioreanu a trecut în declaraţia de avere 27.365 de lei indemnizaţie de la Camera Deputaţilor, precum şi 27.554 de lei indemnizaţie de la Consiliul Judeţean Cluj. Preşedintele CJ Cluj are trecută în declaraţia de avere şi suma de 31.262 lei venituri ale soţiei, coordonator Centru Cluj al Institutului de Management Asigurări Bucureşti. Tot la soţie, Uioreanu a trecut 43.747 de lei, obţinuţi din calitatea de expert POSDRU, precum şi indemnizaţie de 2.813 lei, de la Consiliul Local Cluj-Napoca şi 1.466 de lei indemnizaţie de la Camera Deputaţilor.

De asemenea, Uioreanu a trecut în declaraţia de avere 41 de acţiuni gratuite (un leu bucata) la Banca Transilvania, precum şi 20.000 de lei dividende la Balanţa Cosmetics SRL. Elena Uioreanu are, potrivit declaraţiei de avere a lui Horea Uioreanu, 3.281 de acţiuni gratuite (un leu bucata) la Banca Transilvania.


Totodată, Horea Uioreanu deţine în comuna Beliş, judeţul Cluj, un teren intravilan de 500 de metri pătraţi dobândit în 1999, precum şi un teren extravilan de 5.210 metri pătraţi, ambele împreună cu Consuela Burnar, prima sa soţie.

În comuna clujeană Gilău, Uioreanu deţine, tot cu Burnar, o păşune de 300 de metri pătraţi. În comuna Băişoara, Uioreanu deţine 3/8 dintr-o păşune de 400 de metri pătraţi, împreună cu Rodica Uioreanu, dobândită prin moştenire. Tot în declaraţia de avere, Uioreanu a trecut şi un "fânaţ" de 1.138 de metri pătraţi, deţinut în proporţie de 7/8 împreună cu Rodica Uioreanu.


Preşedintele CJ Cluj deţine 3/8 dintr-un teren agricol intravilan din Cluj moştenit împreună cu mama sa, Rodica Uioreanu. Tot în Cluj, Uioreanu deţine 3/4 dintr-un teren intravilan de 252 de metri pătraţi, împreună cu Rodica Uioreanu. În comuna Războieni, din judeţul Alba, Uioreanu deţine trei sferturi dintr-un teren agricol de 5.600 de metri pătraţi moştenit împreună cu Rodica Uioreanu.

La categoria "Datorii", Uioreanu a trecut în declaraţia de avere 25 la sută din veniturile salariale ca pensie alimentară, început în 2003 şi care se va încheia în 2014. De asemenea, el a trecut tot la capitolul "Datorii" un card Banca Transilvania de 10.000 euro.