monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cămătari REŢINUŢI de poliţişti

Timp de cinci ani, trei bărbaţi din Turda ar fi împrumutat mai multor persoane diferite sume de bani, solicitând lunar o dobândă de 100%

"La data de 8 mai, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Poliţia municipiului Turda, au efectuat percheziţii în municipiul Turda, la domiciliile a trei bărbaţi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de „şantaj” şi „camătă”. În urma acestor activităţi, poliţiştii au ridicat înscrisuri şi arme albe", se arată într-un comunicat remis presei de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Conform poliţiştilor, se pare că cei trei bărbaţi, în perioada 2009-2014, ar fi împrumutat mai multor persoane diferite sume de bani, solicitând lunar o dobândă de 100%.


"Totodată, când cei care au luat împrumuturi au ajuns în imposibilitate de plată, ar fi fost ameninţaţi cu săvârşirea de acte de violenţă asupra lor şi a familiilor lor. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, până în acest moment au fost identificate 9 părţi vătămate care ar fi împrumutat bani de la cei trei bărbaţi. Prejudiciul cauzat persoanelor vătămate este de aproximativ 4.600 lei", se mai arată în acelaşi comunicat remis presei.

Cei trei bărbaţi cu vârste cuprinse între  39 şi 68 de ani, din Turda, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „şantaj” şi „camătă”. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Etichete: arest politisti santaj