monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O clujeancă și-a amenajat în subsolul casei un bazin de înot dedicat exclusiv bebelușilor

În Cluj-Napoca funcționează singurul bazin din Transilvania dedicat exclusiv bebelușilor. O clujeancă a deschis acest bazin de înot după ce a constatat că amenajarea unei piscine pentru propria sa casă ar fi fost un lux prea mare.

sursa foto: agenda.ro

Ana-Maria Venczel a povestit că atunci când și-a proiectat casa, împreună cu soțul ei, au vrut să facă și o piscină, pentru că aveau două fetițe mici, iar ea a îndrăgit sportul dintotdeauna. În momentul în care au vrut să amenajeze piscina deja turnată în beton la subsolul casei, au aflat cu stupoare că îi costă mai multe zeci de mii de euro, la care s-ar fi adăugat alte mii de euro lunar, pentru întreținere.

'Noi am vrut bazinul acesta, dar eram cam naivi, am crezut că îl putem folosi pentru uz personal. Și când ne-am interesat și am aflat cât costă, am renunțat la idee. Deci piscina este un lux. Mai ales dacă vrei să faci baie în apă, nu poți face în apă rece. E nevoie de aparate, trebuie să încălzești apa. Cheltuielile sunt enorme. Dar spațiul era făcut deja la subsolul casei, bazinul era turnat în ciment, pentru că nu poți să faci o piscină când e gata casa, trebuie să o faci deodată cu casa. Și ce altceva să fi făcut în spațiul respectiv, că are 150 de metri pătrați', a explicat Ana-Maria Venczel pentru Agerpres.


Pentru că la acea vreme ea stătea acasă cu cele două fetițe care erau mici și frecventa siturile de socializare pentru mămici, Ana-Maria a văzut că există un interes în rândurile părinților pentru cursuri de înot pentru copii. Cum în Cluj nu exista un bazin dedicat exclusiv bebelușilor, iar ea avea nu doar o specializare în chineto-terapie, ci și o piscină cu care nu știa ce să facă exact, i-a venit această idee.

Potrivit specialiștilor, copiii mici se obișnuiesc foarte repede cu apa deoarece este un mediu pe care îl cunosc din viața intrauterină. Dacă bebelușul este pus în contact cu apa încă de la primele săptămâni de viață, învață foarte ușor să înoate sub apă.


'Copiii mici se nasc cu un reflex de imersie. Acesta încet, încet dispare după naștere și el trebuie conștientizat, iar dacă copilul nu simte apa și nu stă sub apă, reflexul dispare după vârsta de șase luni. Atunci când copiii sunt mai mici, de numai câteva săptămâni, părinții se pot juca cu ei în apă, în cada de acasă', a spus Ana-Maria Venczel.

La bazin copiii sunt în permanență însoțiți de părinți, împreună cu care fac exercițiile, iar o ședință durează aproximativ o oră. În felul acesta copiii sunt relaxați, deoarece se simt în siguranță, dar se întărește și relația dintre ei și părinți.


Exercițiile, spune Ana-Maria, îi ajută pe micuți să se dezvolte mai repede și mai armonios și îi face mai sociabili. Tocmai de aceea, înotul ca și metodă terapeutică este recomandat și copiiilor foarte mici care au diferite probleme de sănătate.

'Mișcarea în apă îi dezvoltă fizic, psihic și psiho-motor. Avem mulți copii născuți prematur, cu hipotonie, care înseamnă că au musculatura flască, sau foarte mulți copii cu afecțiuni ale toracelui, care le diminuează și capacitatea pulmonară, iar scufundările îi ajută foarte mult. Sunt copii cu torticolis, cu scolioză, cu diferite alte probleme, iar apa îi ajută foarte mult. Cred că dintre cei care vin la bazin peste 20% sunt copii care suferă de diferite probleme. Dacă fac regulat mișcare și exerciții, atunci pot recupera foarte mult din capacitatea musculară', a spus antrenoarea de întot.


Cu toate acestea, o asemenea afacere nu este neapărat prosperă, a explicat Ana-Maria, pentru că numai cheltuielile cu utilitățile, electricitatea și gazul pentru încălzirea apei, care trebuie menținută la o temperatură de 32 de grade, costă o mie de euro pe lună. La toate acestea se mai adaugă întreținerea anuală, care înseamnă revopsirea pereților și schimbarea consumabilelor de la diversele aparate care funcționează în bazin. De asemenea, apa nu poate fi dezinfectată cu clor, ci se face prin electroliză salină.

'Este foarte greu cu această afacere pentru că bazinul acesta îl ținem doar pentru bebeluși. Dacă am face și cursuri de înot, aqua-gym, party-uri, ar merge mult mai bine. Dar eu vreau ca apa să fie curată și sunt reguli pe care trebuie să le respectăm. De exemplu, nu se lasă bebelușii în apă dacă înainte au fost adulți, trebuie să treacă măcar patru-cinci ore. Nu se folosește clor și de aceea este și mai scump de întreținut, apa se dezinfectează prin electroliză salină și astfel este bună și pentru copiii cu dermatită atopică, care sunt foarte mulți în ziua de azi. Plus că bebelușii mai înghit apă, așa că este exclus să poată sta în apă cu clor', a spus Ana-Maria.


Ea a povestit că a pornit această afacere și cu gândul la faptul că în Ungaria în fiecare comună mai importantă există bazine de înot, dintre care unele sunt dedicate în exclusivitate bebelușilor.