La pas prin satele nimănui: "Odată, erau oameni aici!". GALERIE FOTO

Fără curent, fără drumuri, fără oportunităţi. Rezumatul scurt şi sec al vieţii în satele şi cătunele de unde oamenii au ales să plece spre o viaţă mai bună. Depopularea localităţilor din această zonă este determinată de exodul tinerilor, care caută locuri de muncă la oraşe. Rămaşi singuri şi fără putere de muncă, şi bătrânii şi-au părăsit casele şi s-au mutat la civilizaţie. Există şi sate care îmbătrânesc şi mor odată cu locuitorii lor.

Sate căzute în negura uitării

Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică Cluj, după recensământul din 2012, în judeţul Cluj, oficial, există cinci sate fără niciun locuitor: Peştera (Dej), Giurcuţa de Jos (comuna Beliş), Borşa-Crestaia (comuna Borşa), Andici (comuna Ceanu Mare) şi Lunca Bonţului (comuna Fizeşu Gherlii). În realitate, marea majoritate a acestora nu mai există, fiind desfiinţate sau transformate în zone turistice. La acestea se mai adaugă şi satul Morţeşti (comuna Ceanu Mare) unde în prezent nu mai locuieşte nimeni.

Autorităţile locale din comunele cu sate depopulate spun că au ajuns în această situaţie din cauza migraţiei sătenilor de la sat la oraş. Alte sate au ajuns să rămână fără locuitori pentru că accesul către acestea se face extrem de dificil. Primariilor din comunele de care aparţin aceste sate par să nu le pese de soarta oamenilor. Aceştia recunosc că nu cunosc zonele respective şi că au trecut mulţi ani de când au vizitat aceste locuri.

Ultimii plecaţi

“Lunca Bonţului a fost desfiinţată şi transformată în zonă turistică. Căutaţi zone cu un singur locuitor? Mergem şi facem reportaj în cătunul Codomac”, ne spune primarul din Fizeşu Gherlii, Ionel Mânecan.

Ajunşi în Fizeşu Gherlii, Mânecan se scuză că nu ne poate însoţi spre Codomac, dar propune să îl luăm cu noi pe viceprimarul Ştefan Debreteni. “Codomac? Sunt locuitori în acea zonă, de fapt nici nu mai ştiu. Nu am mai fost de ani buni în acea zonă. Nu ştiu ce este acolo”, ne transmite Debreteni, fără a ne însoţi.

Din Fizeşu Gherlii ca să ajungi la Codomac parcurgi aproximativ 4 kilometri. Cătunul se află peste o coamă de pădure. Satele risipite pe culmile munţilor au în componenţă câteva gospodării, aflate la distanţe apreciabile una de alta. În zonă au mai rămas doar ciobanii şi câinii. Şi câteva case care în urmă cu câţiva ani erau locuite. Nicio familie.

În schimb, în Fizeşu Gherlii am găsit ultima familie care a părăsit cătunul Codomac.

“Soţul meu a murit, am rămas singură şi îmi era foarte greu să bat atâta drum prin pădure. Băiatul meu are o casă în Fizeşu Gherlii şi m-am mutat cu el. Acolo sus nu a mai rămas nimic. Doar ciobani şi câini periculoşi. Îmi este frică să merg acolo. Îmi este dor de casa mea de acolo. Rând pe rând oamenii au plecat de acolo, s-au mutat la oraş. Îmi amintesc când băteam drumul acesta prin pădure alături de soţul meu, acum nu mai pot”, povesteşte Maria Şoim.

Stăpânii unui ţinut uitat de lume

Multe alte sate din judeţul Cluj par a fi ajuns şi ele la apusul existenţei. Mai sunt locuite de câteva familii de bătrâni şi sunt călcate de tineri, foarte rar, doar atunci când copiii îşi vizitează părinţii. Autorităţile, mai rar. Am găsit şi satul locuit de o singură familie: „satul lu Borza” cum sunt cunoscuţi în zonă. În satul Stârcu (comuna Ceanu Mare) în 2014 mai locuieşte o singură familie. Este singura comună din judeţul Cluj unde mai locuieşte o singură familie. În restul satelor clujene trăiesc cel puţin trei familii.

Până acum 30 de ani aici în satul Stârcu îşi mai aveau locuinţa aproape 100 de familii, însă găsirea unui loc de muncă mai bine plătit decât agricultura i-a determinat pe cei mai tineri să plece ori în satele mai mari de unde accesul la civilizaţie se face mai uşor, fie să se mute în oraşe. Casele lăsate în urmă se ruinează lent.

“Numai noi am mai rămas. Au fost multe familii, a fost sat aici, am avut şcoală, amu nu mai e nimic. S-au mutat pe la Turda, Viişoara. Aici am pământ, animale, de aceea am rămas. Cum e să stai singur într-un sat întreg? Cum te înveţi. E bai că nu este curent, drum. Toată ziua lucrăm pământul, mergem cu animalele, altceva nu este de făcut. Distracţii mai rar”, ne întâmpină Călin Borza (39 de ani), fiul lui Lina şi al lui Nicolae Borza, singurii care mai locuiesc în Stârcu.

La capăt de lume. „Erau oameni aici”

Pe Lina Borza (66 de ani) am găsit-o în curtea casei hrănind animalele. Soţul ei, Nicolae (67 de ani), este plecat cu oile pe câmp.

“Aici au fost case lângă case. Au fost peste 40 de case, erau multe şi copii. Numai că pe vremea lui Ceauşescu ştiţi cum a fost, să-ţi mai faci nu te lăsa, dacă făceai venea cu buldozerul şi ţi-o dărâma. Şi omul cum a fost, mă duc şi eu unde e gaz şi lumină. Nu avem nici gaz, nici curent. Numai curentul de l-aş avea, gaz nu mi-ar trebui aşa tare. Stâlp de înaltă tensiune este, mai jos este transformator, nu ştiu de ce nu îl pot aduce, nu ştiu care-i treaba. De multe ori am fost la primărie şi am primit promisiuni că ne bagă curent, promisiuni au rămas. Am rămas singura familie din Stârcu. În 2012 mai erau trei familii dar s-au mutat. Şi casa de peste drum e goală, şi casa de lângă a noastră e goală. Un pic îmi este frică când sunt numai eu cu omul meu, avem speranţă multă în copilul nostru. Nu are serviciu, e musai să vină aici”, povesteşte Lina Borza.

Nu a văzut ambulanţa de mai bine de 40 de ani. Nici oraşul

Soţii Borza au un generator, lămpi cu petrol şi un televizor cu baterii. Cei doi cresc 12 vaci, peste 300 de oi, un cal, păsări, vreo zece purcei şi tot cam atâţia câini.

“De dimineaţa de la ora 5 ne trezim, musai prima dată strângem paturile după care ieşim afară şi dăm mâncare la animale: cucuruz la oi, cucuruz la porci, la vaci. Două - trei ore durează până termin cu animalele, până se adapă. Pe când termin cu animalele, fac mâncare că îmi vin oamenii la masă, apucă-te înapoi de isprăvit că e ora 15.00 dă mâncare la vaci, pe când se întunecă de multe ori nu termin munca. Iernile sunt grele, zăpada cât gardul, aici cum e groapă, bate vântul. Dacă ai ce da la animale, ai ce mânca tu, nu ţi se pare greu. Pe timp de vară mă mai vizitează ba unul, ba altul, din satele vecine, vin la pământ, vin muncitorii, când e iarnă nu mă vizitează nimeni. De sărbători vin copiii”, mai povesteşte femeia.

Lina Borza spune că nu a văzut ambulanţa în ultimii 40 de ani.

“Ambulanţă? Eu nu am văzut ambulanţa pe aici nici de 40 de ani. Când am fost operată de apendicită a venit salvarea, dar atunci era pe vremea lui Ceauşescu, în 1983. Eu nu am văzut oraşul de nici nu mai ştiu când. Nu-mi amintesc. Câte un kilogram de ulei sau zahăr îi mai cer băiatului să-mi aducă. Ouă am, găini am, raţe am, apăi ce să-mi mai aducă? Cartofi, ceapă, am de toate. Nu trebuie să mă duc să le cumpăr. Ultima dată copilul mi-a adus un pachet de chibrite, o cafea şi un ulei. În rest ce să cumpere? Nu m-aş putea obişnui să trăiesc la oraş. Te gândeşti că tot îmi vine să lucrez, să mă duc, să fac, nu am stare. Am stat vreo două zile la Câmpia Turzii nu mai aveam răbdare. Nu ştii de unde să le iei şi unde să le pui, să faci să fie bine”, mai spune aceasta.

Supărată pe politicieni, nostalgică după Ceauşescu

Lina Borza este de părere că societatea românească se îndreaptă într-o direcţie greşită. Nu vede cu ochi bun integrarea în Uniunea Europeană şi este nostalgică după Nicolae Ceauşescu.

“Pe vremea noastră se făcea şcoală. Era mai bine pe vremea lui Ceauşescu. Băţul nu e făcut să baţi pe nimeni, dar copilul trebuie să înţeleagă, nu să-şi dea pantalonii jos în faţa profesorului. Ce-i aia? E vai de ea şcoală. Prea multă libertate le-a dat. Nu e bine. E vina celor mari. Vai de noi. Nu-s lucraţi nici în colectivitate, îţi întorc spatele ori că ai 60 de ani, ori că ai 30 de ani că cine sunt eu. Nu mai există respect. Ne-a trebuit Uniunea Europeană, acolo suntem, dar va fi vai de ei. Noi murim, dar cei care rămân şi care vin vor vedea. Bine n-o să iasă. Am strigat la Ceauşescu că ne ţinea la respect, dar ce frumos era să treci pe lângă fiecare om să dai bună ziua, dar acum nu poţi trece pe lângă nimeni că nu ştii, că te loveşte în cap”, precizează Lina Borza.

Nu a stat să primească ajutor social

Lina Borza crede că dacă există voinţă oricine îşi poate găsi loc de muncă.

“Nu se mai vrea. Dar statul i-a învăţat cu minimul garantat. Eu am 66 de ani şi iau 350 de lei pensie. Şi eu toată ziua lucrez. Şi acela toată ziua stă şi primeşte bani. Cine este om? Ceilalţi fură miliarde, îi vedem şi noi chiar dacă stăm aici, au prejudiciat statul cu nu ştiu câte miliarde şi nouă ne pun impozit după tot, casă, pământ, animale, să astupăm găurile. De ce nu aduc banii înapoi? Călin nu şi-a găsit de lucru, nu am stat cu mâna întinsă la stat după ajutor social, taică-su a zis că este de lucru aici şi lucrează cu noi. Dacă suntem sănătoşi nici nu ne gândim că e greu. Doamne fereşte să ajungem unul dintre noi la pat”, a încheiat Lina Borza.

Între 3 şi 13 locuitori

Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, în judeţul Cluj există sate care au mai puţin de 13 locuitori stabili. Acestea sunt Valea Cireşoii (comuna Mica – 3 locuitori), Dosu Bricii (comuna Chiuieşti  - 5 locuitori), Sicfa (comuna Unguraş – 10 locuitori), Falca (comuna Mociu – 12 locuitori).