Actualitate
Consilier local clujean, găsit incompatibil de ANI
Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul unui consilier local din comuna Iara.
În perioada deţinerii calităţii de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Iara și preşedinte al Asociaţiei crescătorilor de bovine şi de păstrare a tradiţiilor culturale Iara - Făget, având un interes personal în problema supusă dezbaterii, Todor Marius Emil, fără a anunţa la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl are în calitate de preşedinte al asociaţiei, a participat, în calitate de consilier local, la deliberarea şi adoptarea a trei hotărâri ale C.L. al comunei Iara prin care s-a aprobat repartizarea păşunatului, în urma căreia Asociaţia crescătorilor de bovine şi de păstrare a tradiţiilor culturale Iara - Făget a primit o suprafaţă totală de 127 ha, s-a aprobat încheierea contractului de arendă pentru o suprafaţă de 141,97 ha cu Asociaţia crescătorilor de bovine şi de păstrare a tradiţiilor culturale Iara - Faget, în urma căreia s-a încheiat contractul de arendă între consiliu şi asociaţie şi s-a dispus rectificarea contractului de arendă, în sensul diminuării suprafeței de pășune arendate, şi atribuirea acesteia asociaţiei.