monitorulcj.ro Menu
Actualitate

1,6 milioane de zile în spital. Atât au stat internaţi clujenii în 2010

40% din cazurile internate anul trecut în spitalele din toată ţara ar fi putut fi tratate în asistenţa medicală de zi sau ambulatorii.

 

Peste 1,6 milioane de zile de spitalizare au fost înregistrate anul trecut în judeţul Cluj, în scădere cu aproximativ 145.000 faţă de anul precedent, arată un document al Ministerului Sănătăţii.

 

Numărul zilelor de spitalizare din judeţul Cluj a scăzut în ultimul an cu aproximativ 145.000, la circa 1,6 milioane, în timp ce durata medie de internare a unui pacient a fost de 6,8 zile, în timp ce în anul 2009 a fost de 7,1 zile.

Cu toate că zilele de internare sunt mai puţine, scăderea este nesemnificativă, iar situaţia la nivel naţional ne plasează în continuare pe primele locuri din UE în ceea ce priveşte rata de spitalizare. Astfel, potrivit unui document al Ministerului Sănătăţii, care propune reformarea sistemului sanitar, România înregistrează una din cele mai mari rate de spitalizare din UE: 215 internări la o mie de locuitori, în contextul în care rapoartele întocmite de Banca Mondială arată că ratele de spitalizare variază în alte ţări europene între 128 la mia de locuitori în Marea Britanie şi 214 în Cehia.

 

Internările au scăzut anul trecut cu 10.000

 

În judeţul Cluj, rata internărilor a fost anul trecut de aproximativ 340 la mia de locuitori, în scădere cu două puncte faţă de anul 2009. Deşi media din judeţ este mai mare decât cea naţională, trebuie avut în vedere că circa 50% din bolnavii internaţi în spitalele mari din Cluj provin din alte judeţe. Statisticile publicate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj arată că numărul internărilor a scăzut anul trecut cu 10.000. Astfel, dacă în 2009 au fost înregistrate peste 248.000 de internări, anul trecut au fost înregistrate peste 238.000.

 

40% din internări nu erau necesare

 

Numărul mare al persoanelor internate este cu atât mai îngrijorător cu cât aproape jumătate din cazuri nu necesitau internare, spun reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. “Câteva studii sugerează că aproximativ 40% din cazurile internate ar fi putut fi tratate în asistenţa de zi sau ambulatoriu”, se arată în documentul care propune reformarea sistemului sanitar.