monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO - Rude ale victimelor cursei MH370 manifestează în faţa Ambasada Malaysiei de la Beijing

Aproximativ 200 de chinezi îşi manifestau marţi furia în faţa sediului Ambasadei Malaysiei la Beijing, la o zi după ce autorităţile de la Kuala Lumpur au anunţat că avionul de tip Boeing 777 la bordul căruia se aflau rude ale lor s-a prăbuşit în Oceanul Indian.

Rude ale victimelor cursei MH370 manifestează în faţa Ambasada Malaysiei de la Beijing

"Daţi-ne înapoi rudele!", scandau persoane care purtau doliu, unele foarte pornite, altele plângând. Accesul în Cancelaria malaysiană era blocat de forţe de ordine, relatează AFP, preluat de Mediafax.

Aceste familii ale victimelor sunt cazate de peste două săptămâni într-un hotel din capitala chineză, în care au fost organizate, în mod frecvent, întâlniri cu reprezentanţi ai companiei Malaysia Airlines.


Ele au parcurs pe jos, în coloană, distanţa dintre hotel şi ambasadă, în jurul căreia au fost mobilizaţi, marţi, sute de poliţişti, iar circulaţia rutieră a fost oprită.

Pe tricouri şi pancarte au fost imprimate mesaje în vederea manifestaţiei prevăzute, un lucru care arată că protestul nu este spontan.


"Fiul meu, fiul meu, daţi-mi fiul", striga un tată, plângând, înconjurat de alte persoane care agitau pumnul, cerând să întâlnească oficiali malaysieni.

"Guvernul malaysian este un criminal", au strigat alţi protestatari, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului.


"Dragul meu, nu-mi pot imagina viaţa fără tine", se putea citi pe o pancartă.

Unii manifestanţi au încercat să forţeze intrarea în sediul ambasadei, dar au fost respinşi de forţele de ordine.


Multe dintre aceste familii chineze sunt convinse, în continuare, că autorităţile de la Kuala Lumpur le ascunde adevărul, de la 8 martie, când avionul de tip Boeing 777 cu destinaţia Beijing şi 239 de persoane la bord a dispărut de pe ecranele radarelor civile. La bord se aflau 153 de chinezi.

În faţa Cancelariei malaysiene au fost postaţi peste 30 de poliţişti, iar accesul pe stradă era blocat, potrivit unui jurnalist AFP de la faţa locului.


Premierul malaysian Najib Razak a anunţat luni că avionul s-a prăbuşit în Oceanul Indian, fără să ofere precizări cu privire la circumstanţele dispariţiei acestuia.

Condiţii meteorologice nefavorabile - rafale de vânt de până la 80 de kilometri pe oră, ploi puternice şi un strat de nori - împiedicau marţi avioanele şi navele implicate în căutări să efectueze operaţiuni în sudul Oceanului Indian.

Etichete: protest