monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Zece străzi din municipiu intră în reparații

16 milioane lei sunt alocați din bugetul local pentru modernizarea a 10 străzi din cartierele mărginașe, dar și din centru.

strada Anatole France

În ședința de Consiliu Local de joi vor fi aprobate studiile de fezabilitate pentru demararea lucrărilor de reparații a 10 străzi din Cluj-Napoca. Unele dintre aceste străzi sunt din cartiere de la marginea orașului, dar sunt și străzi din Mărăști și zona centrală.

“Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de mâine am propus aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea a 10 noi străzi din municipiul Cluj-Napoca. După această etapă din Consiliul Local, urmează elaborarea proiectului tehnic, autorizare și începerea lucrărilor. Cel mai devreme avem deci posibilitatea de a începe lucrările propriu-zise în această toamnă. Calea Turzii, arteră de importanță majoră pentru infrastructura municipiului, se află în capul listei de priorități și vom începe lucrările în cel mai scurt timp”, a declarat primarul Emil Boc.


Cele zece străzi care vor fi modernizate sunt: Antonio Gaudi, Beiuș, Dumbrava Roșie, Anatole France, Porumbeilor, Daniil Bărceanu, Gheorghe Marinescu, Voievodul Gelu, Sobarilor, Calea Turzii.