Actualitate
24 ianuarie ar putea fi declarată sărbătoare legală nelucrătoare
Senatorii din Comisia pentru cultură propun ca 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, să fie sărbătoare legală nelucrătoare, ei adoptând un raport favorabil cu amendamente la o iniţiativă semnată de grup de peste o sută de parlamentari PSD, PNL, UNPR şi PDL.
Propunerea legislativă prevedea iniţial ca 24 ianuarie să fie declarată doar "sărbătoare legală", nu şi "nelucrătoare". Prin proiect se mai prevede că autorităţile administraţiei publice centrale vor organiza sau vor sprijini logistic şi material manifestările publice dedicate acestei zile, informează Mediafax.
"Voinţa şi curajul ieşenilor de a realiza Unirea Moldovei cu Ţara Românească trebuie recunoscute de întreaga naţiune română drept un exemplu de solidaritate şi sacrificiu, de afirmare a conţtiinţei naţionale. (…) Sacrificându-şi capitala, moldovenii au dat românilor o ţară. Considerăm anormal sa ziua de 24 ianuarie să fie un simplu prilej de discursuri, o zi a cărei semnificaţie profundă în devenirea noastră naţională şi statală să se piardă cu trecerea timpului. 24 ianuarie semnifică, practic, ziua de naştere a statului naţional mopdern român şi românii nu trebuie să uite acest lucru. (…) Recunoaşterea ca sărbătoare legală este un gest simbolic care conferă acestei sărbători statutul binemeritat, deoarece există un adevăr istoric de netăgăduit: România s-a născut la Iaşi", se arată în expunerea de motive.
Printre iniţiatorii acestui proiect se numără Ecaterina Andronescu, Viorel Arcaş, Gabriela Firea, Dumitru Oprea, Alexandru Pereş, Eugen Bejinariu, Ana Birchall, Florin Iordache, Cosmin Nicula, Bogdan Niculescu-Duvăz şi Mădălin Voicu.
Iniţiativa urmează să fie discutată, pentru raport, şi de membrii Comisiei pentru muncă, aceştia decizând să o amâne pentru două săptămâni în lipsa unui punct de vedere din partea Guvernului. Proiectul va fi dezbătut în plenul Senatului în calitate de primă Cameră sesizată.