monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fotografierea unei persoane fără acordul ei a devenit infracţiune în Ungaria

Fotografierea oamenilor de pe stradă, în Ungaria, fără permisiunea lor, a devenit o infracţiune, conform codului penal ungar întrat în vigoare din 15 martie.

Fotografierea unei persoane fără acordul acesteia a devenit infracţiune în Ungaria

 Cei care-şi doresc să realizeze instantanee, trebuie să aibă grijă ca în fotografiile lor să nu apară oameni necunoscuţi, decât dacă le-au cerut acestora, în prealabil, acordul de a îi fotografia, potrivit Yahoo News.

Fotografii profesionişti din Ungaria şi, în special, fotografii din presă sunt revoltaţi şi consideră că noua lege îi va împiedica să îşi facă meseria. Este practic imposibil la o demonstraţie, un miting sau întrunire să obţii permisiunea tuturor celor surprinşi în cadru când fotografiezi şi să îi legitimezi, pentru a demonstra ulterior că i-a fotografiat având consimţământul lor. Profesionişti din domeniu acuză că legea este foarte vagă şi nu înţeleg cum urmează să fie implementată, căci legiuitorii nu au făcut public scopul acestei legi.


Jurnaliştii cred că, prin adoptarea acestei măsuri, statul va încerca să-i împiedice să fotografieze poliţişti sau anumite manifestări unde jurnaliştii nu sunt "bineveniţi

Această lege s-ar adăuga unor măsuri foarte criticate în Ungaria, prin care jurnaliştilor li se impune să pixeleze chipurile poliţiştilor pe care i-au fotografiat în acţiune. Jurnaliştii reclamă că această prevedere este absurdă, când şi-au ales meseria poliţiştii au fost de acord, finalmente, să îşi asume profesia pe care o au şi să aibă un chip.