monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Drumul Crucii, astăzi, prin centrul Clujului

Astăzi, pe străzile Clujului va avea loc procesiunea Calea Crucii, organizată de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, în colaborare cu Uniunea Creştină din România (UCR).

Cortegiul format din preoţi, persoane consacrate şi credincioşi din parohiile clujene va porni, la ora 16.30, din Piaţa Unirii, fiind condus spre Catedrala “Schimbarea la Faţă” de episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu. Ca urmare a faptului că în Eparhia de Cluj-Gherla anul 2011 a fost declarat “Anul Familiei”, procesiunea va fi dedicată familiei, arată vicarul eparhial Ioan Mătieş, preşedinte al UCR. “Tineri, purtând costume speciale vor ilustra imaginea dramatică a drumului pe care, purtându-şi Crucea, Isus s-a îndreptat spre răstignire, moment ce a reprezentat de fapt mântuirea lumii întregi din robia celui rău”, se arată într-un comunicat al preşedintelui UCR. La finalul procesiunii, credincioşii se vor închina la crucea de lemn depusă în faţa Altarului şi fiecare dintre ei va prinde pe acest simbol creştin cruciuliţa pe care a primit-o în momentul în care convoiul a început parcurgerea traseului spre catedrală.