monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Patronul FANY, Ştefan Cadar, a apărut şi în dosarul de corupţie al fostului vicepreşedinte CJ Cluj. Cum îl sponsoriza Cadar pe Radu Bica

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica a fost arestat preventiv în noiembrie 2011 şi ulterior, condamnat în martie 2012 la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. În dosarul acestuia de corupţie procurorii au arătat faptul că Radu Bica şi-a petrecut vacanţa în Austria pe banii firmei FANY care avea şi la acea dată contract cu Consiliul Judeţean Cluj.

Procurorii clujeni afirmau la acea dată faptul că Radu Bica îşi făcea cumpărături la magazine de lux din Austria pe banii pe care îi primea de la Ştefan Cadar, patronul FANY, care şi pe vremea aceea avea contract cu Consiliul Judeţean Cluj. Ştefan Cadar a fost arestat vineri pentru 30 de zile pentru dare de mită, spălare de bani şi cumpărare de influenţă.

„Pentru deplasarea şi cazarea în Austria, inculpatul Bica Radu nu a fost nevoit să cheltuie niciun ban, minivacanţa fiindu-i asigurată, atât pentru el, cât şi pentru familia acestuia, de martorii Cadar Ştefan şi Cadar Olezia, patronii firmei de transport Fany, societate aflată în relaţie contractuală cu Consiliul Judeţean Cluj, fiind câştigătoarea unei licitaţii de transport judeţean de persoane pe ruta Cluj-Napoca - Floreşti, contract ce a fost prelungit în acest an de către CJ Cluj. Chiar dacă între cele două familii există relaţii de prietenie, aşa cum au arătat cei doi soţi Cadar în mărturiile lor, plata unei astfel de vacanţe, ce se ridică la aproximativ 400-500 de euro, excede unei relaţii normale, de bun simţ, de natura celei afirmate. Împreună cu familia sa a făcut cumpărături la magazine de lux cum ar fi Escada (unde, spre exemplu, preţul unui sacou depăşeşte de câteva ori salariul lunar al inculpatului), nu denotă absolut deloc că acesta ar fi fost «strâmtorat»", se arăta în rechizitoriul de la acea vreme.


Ştefan Cadar a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de judecătorii Tribunalului Cluj pentru dare de mită, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator şi cumpărare de influenţă.

Din ordonanțele de reținere întocmite de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice privind săvârşirea unor fapte de corupţie în contextul derulării licitaţiei privind “Programul de transport public de persoane prin curse regulate în trafic judeţean pe anii 2014-2019”.


Potrivit procurorilor DNA, Daniela Dobrilă, director la Direcţia Licenţe din cadrul Autorității Rutiere Române (ARR) Bucureşti, a primit mită de la patronii firmei FANY SRL pentru sprijinul promis în câștigarea licitației, diverse bunuri şi bani: un autoturism, un televizor, boxe, suma de 10.000 lei, un mp3 player şi mai multe obiecte de îmbrăcăminte (valoarea totală fiind de 12.000 euro).

De asemenea, în acelaşi scop de favorizare a firmei inculpaților, a rezultat că inculpata Dobrilă Daniela ar fi pretins de la soții Cadar Eronim Ştefan şi Cadar Olezia remiterea a două calculatoare laptopuri marca Apple, în valoare de 3500 euro.


În contextul demarării procedurilor pentru licitarea atribuirii traseelor de transport judeţean de persoane, inculpații Cadar Eronim Ştefan şi Cadar Olezia, ar fi apelat la ajutorul inculpatei Dobrilă Daniela, pentru ca, prin prisma funcţiei deţinută de aceasta, să le înlesnească câştigarea unui număr cât mai mare de trasee, din cele scoase la licitaţia ce a debutat la finele lunii noiembrie 2013.

De asemenea, a mai rezultat că, tot la ajutorul inculpatei Dobrilă Daniela ar fi apelat pentru a obţine acte necesare câştigării procesului intentat împotriva Consiliului judeţean Cluj, în legătură cu scoaterea de la licitație a unor trasee din Zona Metropolitană Cluj.