Actualitate
Unul din patronii firmei Michelangelo din Cluj-Napoca a fost arestat preventiv
Zece persoane au fost arestate în dosarul de evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse din carne alterată. Printre ei se află şi Sorin Seleşiu, unul dintre patronii firmei Michelangelo din Cluj-Napoca, care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit datelor disponibile în Monitorul Oficial în septembrie 2010, firma Michelangelo era deținută de doi acționari, Radu Bogdan Curticiu, în vârstă de 35 de ani, și Sorin Seleșiu, în vârstă de 37 de ani, care dețineau fiecare câte un pachet de 50% din capitalul subscris.
Michelangelo SRL este cea mai mare firmă din judetul Cluj în domeniul comerţului cărnii si produselor din carne, potrivit listafirme.ro, care a acordat o diploma firmei în acest sens, pe baza bilanțului din 2012.
SC Michelangelo SRL s-a înfiinţat în 2002, iar în 2007, societatea a scos pe piaţă şi produse din lapte. Produsele marca Michelangelo se comercializează atât în reţeaua proprie de magazine, cât şi în alte reţele prin intermediului canalelor de distribuţie proprii.
În martie 2009 existau 15 magazine Michelangelo în oraşele Cluj-Napoca, Bistriţa, Oradea, Alba Iulia, Turda şi Dej. Firma are şi un depozit cu preparate din carne, respectiv o reţea de zeci de magazine în Transilvania.
Potrivit bilanțului disponibil pe site-ul Ministerului Finanțelor, în 2012 firma Michelangelo avea 74 de angajaţi, respectiv o cifră de afaceri netă de 37,7 milioane de lei, încheind însă anul cu pierderi de 257.219 lei.
Cele zece persoane au fost reținute joi de procurorii DIICOT și duse apoi în instanțe cu propunere de arestare preventivă, dintre care patru la Curtea de Apel București - Andrei Sileanu, Sorin Seleșiu, Nicolae Marius Onica și Cezar Lincă -, iar șase la Tribunalul București - Alexei Boțan, Mansour Mah-D, Gheorghe Nică, Nicolae Sandu, Vasile Cucu și Dorian Botea.
Procurorii DIICOT i-au reţinut pe cei 10 oameni, joi, după ce au audiat peste 30 dintre suspecţii ridicaţi în urma percheziţiilor care au avut loc miercuri, în 18 judeţe, la două grupări infracţionale.
Mircea Olimpiu Lucaciu, şeful Serviciului Inspecţii din cadrul Direcției Sanitară Veterinară și Siguranța Alimentelor Cluj, este urmărit penal de DIICOT, sub acuzația că i-a anunțat pe evazioniști de faptul că magazinele unde se vindeau produse din carne alterată urmau să fie controlate de procurori.
Potrivit DIICOT, Mircea Olimpiu Lucaciu, având calitatea de consilier în cadrul ANSV, este suspectat de săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, deoarece "în cauză există suspiciunea rezonabilă că, după ce a luat la cunoștință despre faptul că urmează a se efectua un control la magazinele aparținând unei societăți comerciale privind punerea în vânzare a produselor de carne alterate, a anunțat pe suspectul C.R.B (administratorul societății comerciale) asigurând acestuia timpul necesar pentru a ascunde marfa alterată.
Prejudiciul produs de membrii celor două grupări a fost estimat la peste 15 milioane de euro.