monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Petiţie cu peste 10.000 de semnături pentru autonomia Transilvaniei, depusă la Prefectura Cluj

O petiţie care a strâns peste 10.000 de semnături pentru autonomia Transilvaniei a fost depusă, miercuri, la Prefectura Cluj, în document cerându-se stabilirea capitalei regiunii la Cluj, unde să funcţioneze un Guvern regional.

Iniţiatorul petiţiei, Fancsali Erno, un tânăr de 23 de ani, din Cluj, a declarat, miercuri, presei, că vrea autonomie pentru că în anul 1918, când s-a înfăptuit Unirea, "ardelenii au aşteptat ceva mai bun după monarhia austro-ungară, dar centralismul de la Budapesta era la fel ca cel de la Bucureşti".

"Am depus la Prefectura Cluj petiţia pentru autonomia Transilvaniei, pentru care s-au adunat 10.300 de semnături începând cu ianuarie 2013, atât din partea unor maghiari, cât şi a unor români sau şaşi, mulţi care au plecat din ţară după 1989. Aşteptăm un răspuns în viitorul apropriat la această petiţie. Nu aşteptăm răspuns acum de la Guvern, pentru că ştim că Guvernul Ponta 3, chiar dacă este adăugat UDMR, nu va da un răspuns corect. Noi nu ne vom lăsa până nu vom atinge scopul nostru, autonomia Transilvaniei şi o Românie federală într-o Europă Centrală puternică. Vreau autonomie pentru că în 1918, când s-a înfăptuit Unirea, ardelenii au aşteptat ceva mai bun după monarhia austro-ungară, dar centralismul de la Budapesta era la fel ca cel de la Bucureşti, iar românii de dincolo de Carpaţi s-au degradat şi au considerat Transilvania ca o colonie", a spus Fancsali, un tânăr de 23 de ani din Cluj-Napoca, citat de Mediafax.


Potrivit acestuia, după începerea campaniei de strângere de semnături, au început "atacuri" împotriva sa şi a primit ameninţări din partea unor români şi a unor membri ai Asociaţiei "Noua Dreapta".

Petiţia şi lista de semnături au fost înregistrate la Registratura Prefecturii Cluj.


În petiţie se susţine autonomia pentru Transilvania - Banat, Crişana, Maramureş şi se cere ca municipiul Cluj-Napoca să devină capitala regiunii, unde să funcţioneze Guvernul regional, care să aibă cu control politic şi economic pe teritoriul Transilvaniei Autonome.

"Istoria şi tradiţia din Transilvania sunt complet diferite de fostul Regat. Regiunea noastră a fost întotdeauna partea Europei civilizate. Aici a fost declarată prima oară libertatea confesională în 1568 la Dieta din Turda. Transilvania a participat la tratatele de pace de la Westfalia în 1648. Transilvania a avut domnitori care au pus mare accent pe cultură şi toleranţă. În secolele 17-19, Transilvania a avut o autonomie largă. La Unirea din Alba Iulia, în 1918, Transilvania a fost regiunea cea mai dezvoltată din România Mare. Guvernele centrale ne-au degradat la colonie. Biserica Greco-Catolică, având credincioşi numai din Transilvania, era eliminată, bunurile erau confiscate", se arată în petiţie.


Documentul arată că după 1989 starea regiunii nu s-a îmbunătăţit, în condiţiile în care impozitele acumulate în Transilvania "ajung în Moldova si Oltenia pe nedrept".

"Transilvania este trezoreria ţării noastre fără autodeterminare. Ei au mai mare nevoie de noi, decât noi avem de ei. Regiunea noastră s-ar putea autosusţine. Avem păduri, ape minerale, un potenţial turistic foarte mare, oraşe medievale unice în România, sute de castele, cetăţi, o universitate care mulţumită multiculturalismului este în fruntea universităţilor din ţară. Noi nu vrem nimic de la alţii, dar ce e al nostru nu lăsăm", se mai arată în petiţie.