monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Procurorii clujeni REFUZĂ să facă publice motivele pentru care Yannina Oltean nu a fost propusă pentru arestare preventivă

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, cei care au instrumentat cazul Yanninei Oltean, tânără de 29 de ani care, băută fiind, a spulberat un taximetrist pe Calea Moţilor, au refuzat să facă publice motivele pentru care aceasta nu a fost prezentată unui judecător cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, aceştia au refuzat să precizeze şi numele procurorului de caz, motivând că aceste informaţii nu sunt publice.

Potrivit dispoziţiilor din Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass media, „informaţiile privind existenţa unei plângeri sau denunţ pe rolul organelor de urmărire penală referitoare la posibila săvârşire a unor fapte de natură penală, precum şi datele cuprinse în aceste acte de sesizare nu sunt publice”, lucru ce trebuie coroborat cu dispoziţiile Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public care prevede că „sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces. Apreciem că cele indicate au drept scop respectarea prezumţiei de nevinovăţie, protecţia vieţii private şi de familie, evitarea perturbării sau periclitării bunei desfăşurări a urmăririi penale”, se arată în răspunsul Parchetului.


Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte ce priveşte măsura controlului judiciar, obligaţiile pe care trebuie să le respecte un inculpat cât timp se află sub control judiciar sunt: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţi desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

„Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: să nu depăşească o anumită limită teritorială fixată de de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia, să nu se deplaseze în anumite locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta, să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă, să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării, să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar”, mai spun procurorii.


Procurorii clujeni au respins săptămâna trecută propunerea poliţiştilor de arestare preventivă a Yanninei Oltean. După aproape cinci ore de audieri, procurorii au decis ca tânără să nu fie prezentată unui judecător cu propunere de arestare preventivă. Anchetatorii au decis ca tânăra să fie cercetată în libertate sub control judiciar.

Eugen Crişan, procuror şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, a declarat, vineri, că nimeni nu poate interveni peste soluţia dată de procurorul care a instrumentat cazul tinerei care a provocat accidentul de pe Calea Moţilor.


„Nu se poate interveni peste decizia judecătorului de caz. Fiecare procuror e independent pe soluţia sa. Este vorba de independenţa procurorilor”, a afirmat Crişan.

Întrebat cine a fost procurorul care a instrumentat cazul Yanninei Oltean, procurorul şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca ne-a îndrumat să facem o cerere în baza Legii 544/2001 privind liberul accesul la informaţile de interes public.


În cursul zilei de 27 februarie, ca urmare a accidentului de circulaţie produs pe Calea Moţilor din Cluj-Napoca, Yannina Oltean a fost reţinută pentru 24 ore de către poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,vătămare corporală din culpă” şi ,,conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică în sânge de peste 0.80 mg/l alcool pur în sânge”.

Yannina Oltean care a fugit de poliţişti avea o alcoolemie de 1,02 miligrame litru alcool pur în aerul expirat. Conform polițiștilor, tânăra s-a urcat în BMW-ul Z4 în zona Diesel. Urmărirea a început de pe Memorandumului şi s-a sfârşit pe Calea Moţilor unde a spulberat o maşină de taxi.


„În 26 februarie, ora 23:40, o femeie de 29 de ani din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Moţilor, din Cluj-Napoca, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sensul opus. Anterior accidentului, în Piaţa Unirii, conducătoarea autoturismului nu s-a conformat semnalelor de oprire efectuate de poliţişti, motiv pentru care echipajul de poliţie a trecut la urmărirea acestuia. Fiind testată cu aparatul etilotest, s-a constatat că femeia se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

În urma accidentului, conducătorul autoturismului care circula regulamentar şi doi pasageri au suferit răni uşoare, iar un alt pasager de 23 de ani a fost rănit grav.

Victimele au fost transportate la U.P.U. 1 Cluj-Napoca pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Mama Yanninei Oltean a venit de la Deva pentru a-şi susţine fiica şi a precizat că aceasta este o fată olimpică, cu patru facultăţi şi masterate.