Actualitate
DOSARUL "Carpatica": Carabulea şi Mîrzac rămân în arest
Omul de afaceri Ilie Carabulea şi complicele său Marian Mîrzac, arestaţi preventiv pentru fapte corupţie, rămân în detenţie, în vreme ce Radu Mustăţea, vizat şi el în dosar, va fi cercetat în libertate, a decis definitiv, luni, Curtea de Apel Bucureşti.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au respins, luni, recursurile faţă de măsura preventivă formulate de Carabulea şi Mîrzac, dar şi pe cel făcut făcut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) împotriva deciziei de cercetare în libertate a lui Mustăţea.
La judecarea recursurilor, omul de afaceri Ilie Carabulea, care controlează Grupul Carpatica, a declarat că nu a săvârşit nicio ilegalitate şi că societatea de asigurări nu avea probleme financiare.
"Nu este adevărat că aveam probleme financiare, iar extrasele de cont dovedesc acest lucru. Nu aveam nicio restanţă", a spus Carabulea.
Omul de afaceri a mai arătat că faptele de care este acuzat nu există şi că, dacă ar fi o faptă, aceasta este de natură comercială.
"Nu poate fi vorba de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, ci este vorba de o asociere comericală. Fac precizarea că societatea Carpatica Asig are stabilitate financiară. Societatea are în conturile bancare aproape 90 de milioane de lei", a arătat Carabulea, potrivit Mediafax.
Omul de afaceri le-a mai spus judecătorilor că folosirea limuzinei Audi A8 de către Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig, fusese aprobată de Consiliul de Administraţie al societăţii. Carabulea a mai precizat că aceasta a fost dobândită de Mîrzac, care avea dreptul la un bonus de succes calculat pentru 2013, din perioada în care a lucrat la Carpatica Asig, bonusul fiind de 9.000 de euro.
"Acest bonus era mai mic decât cel al managerului care i-a urmat lui Mîrzac şi care avea 30.000 de euro. Nu este vorba de o dare de mită, ci de plata unor bunuri la care avea drept, iar calculul sumelor s-a făcut de contabilitate şi a fost aprobat de Consiliul de Administraţie", a mai arătat Carabulea.
Procurorul DNA prezent la judecarea recursurilor le-a cerut judecătorilor să constate că probele dovedesc acuzaţiile aduse celor trei, astfel că se impune emiterea unui mandat de arestare preventivă şi pe numele lui Radu Mustăţea, membru în CA al Carpatica Asig.
Avocaţii au depus înscrisuri în circumstanţiere, dar şi înscrisuri medicale, apărătorul lui Carabulea arătând instanţei că acesta are probleme de sănătate.
Avocatul lui Carabulea a spus, în faţa instanţei, că acuzaţia de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni pentru care este cercetat clientul său este dezincriminată în noul Cod penal. El a precizat că în acest dosar mai sunt cercetaţi, în stare de libertate, alţi nouă inculpaţi, marea majoritate fiind funcţionari publici.
În 29 ianuarie, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a Ilie Carabulea şi Marian Mîrzac, la propunerea procurorilor DNA care instrumentează dosarul "Carpatica". Prin aceeaşi hotărâre a instanţei, Radu Mustăţea a primit interdicţie de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile. Decizia a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Ilie Carabulea este cercetat pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cumpărare de influenţă, în formă continuată, dare de mită, în formă continuată, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals.