monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Medicii răniţi în accidentului aviatic din Apuseni vor fi externaţi săptămâna viitoare

Cei trei medici răniţi în accidentul aviatic produs în Munţii Apuseni şi care sunt internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj sunt în stare bună şi vor fi externaţi săptămâna viitoare, a anunţat, vineri, managerul unităţii medicale clujene, Petru Şuşca.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj a anunţat că cei trei medici - Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş - sunt în stare bună şi vor fi externaţi săptămâna viitoare, în timp ce copilotul Răzvan petrescu va rămâne spitalizat.

"Am veşti proaspete şi despre starea copilotului, care a fost operat astăzi (vineri - n.r.), operaţia a decurs bine. A fost o intervenţie chirurgicală la bazin, pentru fractură de şold drept", a spus managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj.


El a precizat că intervenţia chirurgicală a durat patru ore şi că Răzvan Petrescu ar mai putea fi supus şi altor operaţii, decizia în acest sens urmând să fie luată de medici săptămâna viitoare.

Petru Şuşca a făcut aceste declaraţii în timpul ceremoniei decernării titlului de cetăţean de onoare al judeţului Cluj primilor trei moţi care au ajuns la locul accidentului aviatic din Apuseni - Gheorghe Trif, Argentin Todea şi Gheorghe Giurgiu.


La finalul ceremoniei, organizată la sediul Consiliul Judeţean Cluj, preşedintele CJ, Horea Uioreanu, a oferit diplome de merit şi instituţiilor medicale implicate în acţiunile de căutare şi salvare, respectiv Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi SMURD Cluj.