monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bătaie la “pomana mortului”, într-o localitate din Cluj

Bătaie la “pomana mortului”, într-o localitate din Cluj

O altercaţie între două persoane a avut loc joi seara în jurul orei 23, în localitatea Jichişu de Sus.

Mai multe persoane din sat care au participat la o înmormântare, se aflau la “pomana mortului”, masa oferită de familia răposatului. După multe pahare de alcool, unul dintre participanţii la masa şi-a amintit că vecinul său, un bărbat de 56 de ani, a trecut cu vacile pe terenul sau, fără să-i dea explicaţii, scrie dejeanul.ro.

După un schimb dur de replici, bărbatul de 56 de ani a fost lovit cu pumnii de vecinul său, dar a reuşit să scape de acesta şi să plece acasă. Familia acestuia a sunat la 112, iar la faţa locului s-a deplasat o ambulantă de la Dej şi un echipaj de poliţie. Echipajul ambulanţei i-a acordat bărbatului îngrijiri medicale, deoarece acuza dureri în zona coastelor, dar a refuzat transportul la spital. Poliţiştii au stat de vorbă cu bărbatul bătut şi urmează să se ia măsurile legale împotriva presupusului agresor, în cazul în care victima va depune plângere.