monitorulcj.ro Menu
Actualitate

PROTESTE la Kiev: 200.000 de persoane au manifestat împotriva noilor legi represive

Aproximativ 200.000 de persoane s-au reunit, duminică la prânz, în Piaţa Independenţei din centrul Kievului pentru a protesta faţă de adoptarea recentă a noilor legi care intensifică sancţiunile împotriva manifestanţilor.

Proteste la Kiev: 200.000 de persoane au manifestat împotriva noilor legi represive

Poliţia a folosit, duminică, tunuri cu apă împotriva manifestanţilor pentru a încerca să pună capăt confruntărilor care au izbucnit la încheierea unei reuniuni masive în centrul Kievului, împotriva unor noi legi represive.

Forţele de ordine continuau, de asemenea, să folosească gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare, în timp ce protestatarii aruncau cu pietre şi fumigene, potrivit unui jurnalist al AFP.


Ciocniri au izbucnit duminică după-amiază între manifestanţi şi poliţişti în centrul Kievului, soldându-se cu rănirea a două persoane, după o manifestaţie care a reunit aproximativ 200.000 de persoane.

După manifestaţie, unii protestatari care încercau să treacă de cordonul realizat de poliţişti pentru a merge către Parlament au atacat furgonete ale poliţiei şi uneia dintre ele i-au dat foc.


Ei au aruncat cu cocteiluri Molotov în forţele de ordine, care au răspus folosind gaze lacrimogene şi bastoanele din dotare.

Cel puţin două persoane au fost rănite în confruntări, dintre care una a fost lovită de o grenadă asurzitoare în picioare, iar alta de un proiectil în cap, potrivit corespondentului AFP, informează Mediafax.


Pe o vreme cu temperaturi negative, protestatarii se îngrămădeau în interiorul şi în apropierea pieţei, denumită Maidan, ocupată de aproape două luni de opozanţii proeuropeni după refuzul preşedintelui Viktor Ianukovici de a semna un acord de asociere cu UE în favoarea unei apropieri de Rusia.

Zeci de manifestanţi aveau pe cap caserole, site sau cutii de carton sau purtau măşti de carnaval, ca semn al luării în derâdere a noilor legi adoptate la acest sfârşit de săptămână, care sancţionează persoanele ce protestează cu măşti sau şepci pe cap.


Liderii opoziţiei au făcut apel la organizarea acestei manifestaţii, cea de-a opta de la începutul protestelor faţă de preşedintele Viktor Ianukovici, în pofida unei decizii judecătoreşti anunţate miercuri, privind interzicerea oricărei manifestaţii în centrul Kievului până la 8 martie.