Actualitate
Au demarat oficial lucrările la Sala Polivalentă
Primarul Emil Boc a anunțat că a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la Sala Polivalentă și a parkingului din zonă. Acestea vor fi gata peste 8 luni.
Lucrările la Sala Polivalentă și a parking-ului aferent de 445 de locuri ar trebui să fie finalizate peste 8 luni, după cum prevede contractul.
” Anul trecut am încheiat procedurile de licitație, am deblocat proiectul, am realizat lucrări de conservare (necesare și parte din proiectul final al Sălii) iar miercuri - 15 ianuarie 2014 - am semnat ordinul de începere a lucrărilor. Din acest moment, conform contractului, lucrările la Sala Polivalentă ar trebui finalizate în termen de 8 luni de zile”, a explicat primarul Emil Boc.
Contractul dintre Primăria Cluj-Napoca şi CON-A din Sibiu pentru continuarea lucrărilor la Sala Polivalentă a fost semnat în 30 decembrie 2013.
Valoarea estimată în caietul de sarcini a procedurii a fost: 35.138.188,45 lei fără TVA. Termenul de realizare al proiectului este de 8 luni. Firma CON-A din Sibiu a realizat şi lucrările la Sala Polivalentă până la stadiul de 65%. Regimul de înălţime va fi de 1S+P+3E. Sala va avea peste 7000 de locuri cu anexele sportive si tehnice aferente, cu dotări complementare de alimentaţie publică, spaţii comerciale închiriabile, un parking pentru minimum 446 de maşini.
Sala va fi construită la standarde internaţionale, cu respectarea normelor în domeniu care să permită omologarea sălii la standarde naţionale şi internaţionale şi care să asigure organizarea unei mari varietăţi de competiţii sportive şi activităţi.