monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii, urmărit penal

Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii, urmărit penal

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală față de fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia, director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un avantaj patrimonial.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri în același dosar mai sunt urmăriți penal sora și cumnatul lui Fuia, Alexandrina și Daniel State, asociați la SC Procera Agrochemicals, pentru complicitate la infracțiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Din rezoluția de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora învinuitul Fuia a omis îndeplinirea unui act de serviciu în cadrul unei proceduri de executare silită, fapt ce a condus la vânzarea ilegală, prin licitație organizată la data de 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului către o persoană fizică, banii fiind plătiți societății la care asociată era sora lui.
"Concret, învinuitul Fuia, în calitate de director general al SCDPMA Fundulea, deși cunoștea că împotriva instituției publice pe care o conducea s-a declanșat, ca urmare a unei sentințe civile, o procedură de executare silită a unor bunuri pe care instituția le deținea în calitate de concesionar, nu a formulat contestație la executare (conform Codului de procedură civilă) și nu a arătat că bunurile se aflau în patrimoniul statului. Fapta a avut în vedere stingerea unei datorii pe care, inițial, Stațiunea de cercetare Fundulea o avusese față de Stațiunea Didactică Belciugatele. După încuviințarea executării silite, cu acordul Stațiunii Fundulea, dreptul de a recupera datoria a fost preluat, printr-un contract de cesiune de creanță, de către SC Procera Agrochemicals", susțin procurorii.
Sursa citată precizează că avantajele patrimoniale obținute de firmă, după executarea silită, s-au reflectat, în mod direct, în patrimoniul învinuiților State.
"Cei doi beneficiari ai foloaselor au cunoscut și au acceptat prejudicierea statului prin modalitatea descrisă mai sus", mai arată DNA, potrivit Agerpres.