monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O femeie a NĂSCUT în timpul aterizării pe Aeroportul Otopeni

O pasageră a intrat în travaliu în timpul unui zbor Wizz Air de la Valencia (Spania), la Bucureşti, şi a născut un băiat, la bordul avionului, imediat după aterizarea în capitala României, a anunţat compania miercuri.

O femeie a NĂSCUT în timpul aterizării pe Aeroportul Otopeni

Femeia a solicitat asistenţă din partea echipajului cu doar câteva minute înainte de aterizarea pe Aeroportul Otopeni, marţi, potrivit unui comunicat al companiei low-cost, scrie Mediafax.

În cursul aterizării şi rulării pe pistă, pasagera a primit asistenţă, pe locuri situate în partea din spate a avionului, din partea unui membru al echipajului şi unui medic care se afla la bord, a precizat Wizz Air.


Mama şi copilul au fost preluaţi de o ambulanţă, de pe aeroport, şi au fost conduşi la spital, a adăugat compania, declarându-se "foarte mândră de membrul echipajului care a gestionat situaţia cu profesionalism şi grijă".

Compania nu a precizat naţionalitatea sau vârsta pasagerei, însă o purtătoare de cuvânt a declarat că aceasta era însărcinată în nouă luni.


"Deşi această mamă şi nou-născutul par că sunt bine, le îndemnăm pe femeile însărcinate să nu îşi asume riscuri şi să nu îşi ascundă sarcina", se mai arată în comunicat.

Femeia are 19 ani, iar acesta este cel de-al doilea copil al său, potrivit Digi24.ro


Pasagerele care au trecut de a 28-a săptămână de sarcină trebuie să prezinte un certificat de la medic, în cazul unei călătorii cu avionul, şi nu au permisiunea să zboare după a 34-a săptămână de sarcină, a mai precizat Wizz Air.

O marocană în vârstă de 39 de ani a născut, în august, la bordul unui zbor Royal Air Maroc care asigura o legătură între Casablanca şi Bologna (Italia), cu puţin timp înainte ca avionul să efectueze o aterizare de urgenţă pe aeroportul El Prat din Barcelona.