Cine a fost Nelson Mandela, primul președinte de culoare al Africii de Sud

Tatăl său era șeful Consiliului pentru drepturile persoanelor de culoare. După moartea acestuia, tânărul Nelson și-a asumat răspunderea conducerii acestui consiliu. Nedreptățile la care a asistat de-a lungul perioadei în care a fost șef, l-au determinat să-și dorească să devină avocat. După terminarea liceului în orașul Healdtown, și-a continuat studiile la Universitatea din Fort Hare și, ulterior, la Universitatea din Johannesburg. Aici, în 1942, și-a început activitatea politică de promovare a drepturilor persoanelor de culoare prin intrarea în Congresul Național African (ANC).

În perioada în care Europa era răvășită de război, Mandela, alături de William Nkomo, Walter Sisulu, Oliver R. Tambo, Ashby P. Mda, a constituit un grup de acțiune a cărui menire era promovarea printre persoanele de culoare a celor mai elementare drepturi ale omului. În septembrie 1944, grupul și-a luat denumirea de Liga Tinerilor din Congresul Național African. Necazurile și lupta propriu-zisă cu autoritățile au început în 1948, când Partidul Național, cel care-i reprezenta pe albi și promova politica de apartheid, a câștigat fără probleme alegerile generale. În aceste condiții, Congresul Național African nu a recunoscut alegerile și a îndemnat toate persoanele de culoare la boicot.

Spiritul organizatoric al lui Nelson Mandela s-a făcut remarcat în alcătuirea unui program politic al Ligii Tinerilor. Se milita pentru egalitatea în drepturi a tuturor africanilor și reprezentarea directă în Parlament. Totodată, programul lui Mandela specifica și revizuirea dreptului de proprietate (în acel moment persoanele de culoare nu aveau dreptul să dețină proprietăți funciare), precum și accesul la educație și cultură în mod liber, fără discriminări rasiale. Odată cu apariția legii apartheid-ului și promovarea ei fără rezerve de către Partidul Național, Nelson Mandela împreună cu tinerii săi colaboratori au început o campanie de împotrivire în rândurile africanilor. Autoritățile au dispus arestarea sa și a apropiaților săi. Mandela a primit o sentință de privare de libertate cu suspendare, fiind acuzat de promovarea comunismului. De asemenea, a fost declarat persona non-grata în Johannesburg timp de șase luni.

În ciuda restricției, Mandela și-a continuat activitatea de avocat alături de Oliver Tambo, reprezentând în instanță persoanele de culoare nedreptățite de legea apartheid-ului. Din cauza legii segregației, a fost nevoit să-și mute cabinetul de avocatură din centrul capitalei într-o suburbie, iar clienții care doreau să ia legătura cu el erau opriți de poliție și intimidați. La sfârșitul anilor '50, Mandela a militat împotriva legii segregației în universități. Mandela a fost arestat de mai multe ori, judecat pentru înaltă trădare, iar Congresul Național a fost scos în afara legii.

În 1961, s-a votat o Constituție prin care politica de apartheid devenea politică de stat. Mandela a adoptat o poziție extremă, îndemnând populația de culoare, printr-o serie de discursuri, la grevă generală. Răspunsul autorităților a fost unul extrem de dur: mobilizarea armatei și declararea stării de urgență. Mandela, nedorind să-și vadă țara și compatrioții implicați într-un război civil sângeros și distrugător, a continuat lupta clandestin. În același an, liderii africanilor de culoare, în frunte cu Nelson Mandela, au hotărât formarea unei grupări radicale de luptă contra guvernului. Legile apartheid-ului deveniseră tot mai dure, persoanele de culoare erau bătute pe stradă și maltratate de oricine, fără ca poliția să intervină. Populația majoritară devenea astfel o forță de muncă în mâna minoritarilor albi. Mandela a participat, în 1962, la Conferința Pan-africană pentru Promovarea Drepturilor Omului, unde a fost primit cu deosebită simpatie. La întoarcerea în țară a fost arestat sub acuzația de părăsire ilegală a țării și îndemn la revoltă. Condamnat la închisoare pe viață, la 12 iunie 1964, a fost eliberat, după 26 de ani de detenție, la 11 februarie 1990.

În 1991, la prima Conferință a Congresului Național African (ANC) ținută pe teritoriul Africii de Sud, Nelson Mandela a fost ales președinte, iar bunul său prieten Oliver Tambo a fost însărcinat să organizeze alegeri generale.

La 10 mai 1994, Nelson Mandela a depus jurământul, devenind primul președinte de culoare al Africii de Sud. În perioada în care a fost președinte al Republicii Africa de Sud, 1994-1999, țara sa a avut o creștere economică spectaculoasă, fiind considerată totodată un model de toleranță și de promovare a egalității în drepturi.

Anul 1993 i-a adus și recunoașterea internațională și respectul tuturor liderilor mondiali, prin acordarea Premiului Nobel pentru Pace, alături de fostul președinte al Africii de Sud, Frederik Willem de Klerk. A primit peste 250 de distincții și medalii. În 1996 a ratificat o nouă constituție a statului sud-african. În 1999 s-a retras de pe scena politică.

În 2003, a organizat primul dintr-o serie de concerte mondiale în cadrul campaniei sale anti-SIDA, numită 46664, după vechiul număr purtat în închisoare și a anunțat public, în 2005, că unul dintre fiii săi a murit din cauza acestei boli. În 2004, a creat Fundația Nelson Mandela, Fondul Nelson Mandela pentru copilărie și Fundația Mandela Rhodes pentru a-și continua activitatea umanitară.

În iulie 2007, cu ocazia aniversării împlinirii a 89 de ani, fostul președinte sud-african a lansat, la Johannesburg, un grup de reflecție asupra problemelor planetei — 'The Elders', din care fac parte foști lideri politici ai lumii, între care Kofi Annan (secretar general al ONU) și Jimmy Carter (președinte al SUA).''Acest grup poate vorbi liber și cu siguranță /.../ Ei nu au în față o carieră de construit, alegeri pe care să le câștige sau alegători pe care să-i satisfacă'', a explicat Mandela.

La 29 august 2007, Nelson Mandela a fost prezent în capitala Marii Britanii la ceremonia de dezvelire a uriașei statui din bronz masiv, ridicată în onoarea sa. Statuia, înaltă de 2,74 metri, a fost amplasată în piața din fața parlamentului britanic, stând alături de cele ale lui Abraham Lincoln și Winston Churchill, și reprezintă un simbol al acelor care au rezistat în fața opresiunii. 'Cu toate că această statuie este a unui singur om, ar trebui să îi reprezinte pe toți aceia care au rezistat în fața opresiunii, mai ales pe locuitorii țării mele', a spus Mandela în fața miilor de britanici, care au participat la eveniment, precizând că acest fapt este o adevărată 'onoare' pentru el.

În noiembrie 2009, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a proclamat ziua de 18 iulie (ziua sa de naștere) ca fiind Ziua Mandela.

Prima bancnotă sud-africană ce are imprimat chipul său a fost pusă în circulație în noiembrie 2012.

Nelson Mandela nu a mai apărut în public de la finala Campionatului mondial de fotbal, organizat, în 2010, de țara sa.

În luna decembrie 2012, a fost spitalizat fiind tratat pentru o infecție pulmonară, și a fost supus unei operații pentru eliminarea unor calculi biliari.

Starea sănătății sale a fost monitorizată permanent. AGERPRES