Actualitate
Un desen de Nicolae Grigorescu, vândut cu 11.000 de euro
"Visare - Portretul Zettinei Urechia", de Nicolae Grigorescu, deţine recordul pentru cel mai scump desen vândut într-o licitaţie românească de artă, după ce, joi, la Licitaţia de Alb Negru organizată de casa Artmark, a fost adjudecat cu suma de 11.000 de euro, dublul preţului de pornire.
Rezultate remarcabile în Licitaţia de Alb-Negru organizată de Artmark joi seară au avut Nicolae Grigorescu, 11.000 de euro pentru noul record - cel mai scump desen vândut într-o licitaţie românească de artă, "Visare - Portretul Zettinei Urechia", la dublul preţului de pornire -, Nicolae Tonitza - cu vânzări totale de aproape 20.000 de euro la licitaţie - şi Francisc Şirato - al cărui tuş "Peisaj din Sighişoara" a fost cel mai disputat lot, fiind adjudecat după 20 de paşi de licitare, la valoarea de 4.250 de euro, de peste două ori mai mare decât estimarea maximă a experţilor, relatează Mediafax.
Creşteri procentuale cu peste 10% a înregistrat şi cea de-a doua licitaţie a serii de joi, "România Iluministă - Primele Lumini", unde un exemplar rar al unei cărţi a lui Dimitrie Cantemir scrie recordul: "Istoria Creşterii şi Descreşterii Imperiului Otoman", adjudecat cu 8.000 de euro, dublul preţului de pornire. Comparativ, în 2012, un exemplar al volumului "Descrierea Moldovei", de acelaşi autor, era adjudecat cu 5.000 de euro.
De asemenea, Licitaţia Valorile Tradiţionale din seara de marţi a avut vânzări totale de 170.000 de euro şi o rată de adjudecare de 87%, cea mai valoroasă operă vândută fiind "Interior la Viforâta", de Gheorghe Petraşcu (47.500 de euro), urmată de "La Şipot", de Ion Theodorescu-Sion (26.000 de euro).