monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ambasadorul Norvegiei vorbește la Cluj despre importanța femeii în viața economică și politică

Excelența Sa, Doamna Tove Bruvik Westberg

În data de 19 noiembrie 2013, ora 10.00, în Sala Club din cadrul Colegiului Academic al UBB, Excelența Sa, Doamna Tove Bruvik Westberg, va susţine o prelegere în limba engleză, ”One Hundred Years of Women's Participation in Political and Economic Life in Norway”.

Prelegerea ambasadorului face parte din evenimentul “Munch 2013”, care are loc în perioada 18-19 noiembrie 2013,  și este organizat cu prilejul aniversării a 150 de ani de la nașterea pictorului norvegian Edvard Munch (1863-1944), unul dintre cei mai importanţi şi reprezentativi artişti norvegieni ai modernismului.

Deschiderea oficială a evenimentului şi a vernisajului expoziției de postere ”Edvard Munch” are loc în 18 noiembrie 2013, ora 16.00, în Sala Club din cadrul Colegiului Academic al UBB (str. Emmanuel de Martonne, nr. 1).


La eveniment va participa Excelența Sa, Ambasadorul Regatului Norvegiei în România, Doamna Tove Bruvik Westberg şi vor lua cuvântul Pr. prof. dr. Ioan Chirilă, Președintele Senatului UBB, prof. dr. Corin Braga, decanul Facultății de Litere, prof. dr. Sanda Tomescu Baciu, directorul Departamentului de Limbi și Literaturi Scandinave, Robert Ferguson, scriitor, Jan Erik Holst, redactor la Institutul Norvegian de Film.

Programul manifestărilor va include şi proiecţii de filme documentare, artistice şi scurt metraje, subtitrate în limba engleză și norvegiană. Mai multe informaţii despre evenimentele organizate în Norvegia şi alte ţări cu prilejul aniversării a 150 de ani de la naşterea lui Edvard Munch puteţi găsi pe website-ul http://www.munch150.no/.