Actualitate
Accident rutier cu şase victime în Turda. Un TIR a intrat în patru maşini
Un accident rutier a avut loc, vineri seara, în localitatea clujeană Turda. În accident au fost implicate şase autoturisme, iar două persoane au rămas încarcerate. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj a intervenit la faţa locului cu o autospecială de descarcerare şi trei ambulanţe.
UPDATE 6:18 - Accidentul a fost provocat de un TIR
Potrivit primelor informaţii ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IJP) Cluj, accidentul a avut loc din cauza unui TIR care se deplasa dinspre Cluj-Napoca spre Turda.
"Din primele informaţii pe care l-am primit de la faţa locului, vinovat de producerea accidentului este conducătorul unui TIR care se deplasa dinspre Cluj-Napoca spre Turda. Acesta a avariat patru maşini, dintre care trei staţionau şi a patra se afla în mişcare. În urma impactului, două persoane au fost rănite. Acestea se aflau în maşina care era în mişcare", au declarat pentru Monitorul de Cluj, reprezentanţii IJP Cluj.
Accidentul s-a produs în apropierea hotelului Sun Garden din Turda
Potrivit ISU Cluj, accidentul s-a produs în apropierea hotelului Sun Garden, la ieşirea din municipiul Turda spre Cluj-Napoca. În aces moment se lucrează încă la descarcerarea celor două persoane prinse în maşini, restul victimelor fiind în afara oricărui periocol.
"Încă lucrăm la descarcerarea celor două persoane prinse în maşini, restul victimelor sunt în afara oricărui periocol. Accidentul a avut loc vis a vis de hotelul Sun Garden, de la ieşirea din municipiul Turda spre Cluj-Napoca. Nu se ştie încă dacă s-a reuşit stabilizarea unui stâlp de înaltă tensiune care era în pericol să cadă peste una dintre maşinile implicate în accident", a declarat pentru Monitorul de Cluj, plutonierul major Ciprian Cornea de la ISU Cluj.
Potrvit aceleaşi surse, circulaţia pe sensul de mers dinspre Turda spre Cluj-Napoca a fost închisă.