monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Raed Arafat vrea un sistem prin care să se poată conecta medicii de familie cu ambulatoriile de specialitate

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Raed Arafa

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Raed Arafat a declarat miercuri, la un târg de inovație prin tehnologie pentru dezvoltarea comunităților, că dorește dezvoltarea unui sistem prin care să se poată conecta medicii de familie cu ambulatoriile de specialitate.

"Pe lângă răspândirea sistemului de telemedicină, există un sistem în testare în județul Tulcea, și sperăm să intre în încă două județe, unde încercăm să conectăm medicii de familie cu ambulatoriile de specialitate, astfel încât medicul de familie poate să consulte medicul specialist. Deja ieșim din sfera urgenței și intrăm în sfera asistenței medicale primare și secundare și de specialitate", a anunțat Raed Arafat, conform Agerpres.

El a vorbit despre conceptul de telemedicină, inițiat în 2003 și devenit ulterior un succes, salvând viețile oamenilor prin conectarea paramedicilor de pe ambulanțe cu medici de specialitate aflați în spitale, în vederea direcționării eficiente a pacienților în situații de urgență.


"A pornit printr-un proiect-pilot, cu finanțare sprijinită de o companie, dar apoi a fost adoptat în 2007 ca idee pe plan național, apoi administrația a implementat sistemul pe plan național, printr-un mecanism pe cât de transparent posibil", a spus Arafat.

Arafat consideră că în România există o mare problemă cu "nu se poate", "nu cred că merge", "nu-mi trebuie", "de ce să mă doară capul?" iar aceste probleme nu sunt neapărat la nivelul de vârf, ci la nivelul intermediar, cel de punere în execuție a acestor proiecte.


"Aceste atitudini trebuie depășite, să putem să spunem cuiva care nu poate să facă ceva: "mulțumim, vine altcineva care vrea să facă”. Eu cred că asta e foarte important, lucru pe care nu prea reușim să-l facem, dar astfel de proiecte schimbă mentalități. Astfel de proiecte au nevoie de leadership, de accesare de fonduri europene și au nevoie de consistență și de viziune și continuitate", a subliniat Arafat.

Secretarul de stat a adăugat că dacă proiectul de telemedicină ar fi fost oprit la un an de la demararea sa, nu se mai putea vorbi de acest proiect în ziua de astăzi și de beneficiile sale pentru oameni.


"Dacă totuși a fost adoptat și implementat și continuă să se întărească, asta îi permite să aibă și rezultate. Numai în București, transmisii de telemedicină între mașinile SMURD-ului și mașinile ambulanței și dispeceratul ISU cu SMURD-ul și Spitalul Floreasca sunt în jurul a 15.000 pe an", a arătat Raed Arafat.