monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO - Muzeul Zoologic Cluj, de la ruină la posibil concurent pentru Muzeul Antipa din Bucureşti

Muzeografii tineri care au preluat administrarea Muzeului Zoologic Cluj vor să aplice pentru fonduri europene pentru modernizarea muzeului. Au început inclusiv să colaboreze cu specialişti străini.

Muzeul Zoologic Cluj

Muzeul Zoologic din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), al doilea din ţară ca importanţă ştiinţifică după Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa din Bucureşti intră încet în atenţia publicului clujean după ce ani la rând exponatele erau prezentate publicului prăfuite, murdare şi cu ochii sparţi. Odată cu pensionarea vechii conduceri şi preluarea muzeului de către muzeografii tineri, lucrurile au început să se schimbe. Sălile, animalele şi păsările împăiate au fost curăţate şi au început să fie organizate expoziţii temporare pentru a atrage atenţia asupra existenţei muzeului.

200.000 de exponate pentru public

Totul este aranjat în ordinea evoluţiei animalelor, fiecare exponat fiind însoţit de o etichetă descriptivă.


“Muzeul a fost fondat în 1859, a fost prima dată parte a Muzeului Ardelean, apoi muzeu didactic al Universităţii Ferdinand şi apoi al Universităţii Babeş-Bolyai. Muzeul este dispus în ordinea evoluţiei animalelor, de la cele mai simple, protozoare spre mamifere. Adăpostim în expoziţia deschisă vizitatorilor peste 200.000 de exponate, cele mai multe dintre ele, nevertebrate, dar avem şi mamiferele mari dintre care impresionante sunt cămila, ursul polar, carnivorele din România, o impresionantă colecţie de păsări. Pe lângă exponatele deschise publicului muzeul deţine şi colecţiile ştiinţifice, colecţii de insecte, de ouă, melci”, spune Cristian Sitar, muzeograf în cadrul Muzeului Zoologic.

Specialişti străini vor colabora cu muzeografii clujeni

Noii “părinţi” ai muzeului sunt hotărâţi să aplice şi pentru fonduri europene astfel încât să restaureze exponatele şi să modernizeze muzeul. În plus, muzeografii au început să colaboreze cu specialişti din Austria şi Germania pentru a învăţa lucruri noi care să îi ajute la restaurarea exponatelor şi transformarea Muzeului Zoologic într-o adevărată atracţie pentru vizitatori.


“Dacă vom reuşi să creştem numărul vizitatorilor vom putea atrage şi fonduri. În primul rând ar trebui investit în partea de conservare, preparare a exponatelor, restaurare a lor deoarece în momentul de faţă nu mai există restauratori. De fapt, nu mai există taxidermişti în România. În ţara noastră împăierea animalelor este o profesie pe cale de dispariţie. Noi am început colaborări cu muzee din Austria şi Germania, iar în ianuarie-februarie aşteptăm să vină taxidermişti de acolo să ne înveţe, să ne ajute şi să ţină un curs de pregătire, iar apoi să specializăm noi tineri în acest domeniu”, explică muzeograful Cristian Sitar.

Expoziţii temporare pentru reînvierea muzeului

Deocamdată, noua echipă de la Muzeul Zoologic se descurcă în limita bugetului de care dispune pentru a atrage cât mai mulţi vizitatori. După ce a fost făcută curăţenia generală în săli şi au fost “reparate” şi curăţate exponatele, muzeografii au început să organizeze expoziţii temporare inedite.


“Este un muzeu destul de puţin cunoscut în rândul publicului clujean. În medie, avem aproximativ 15.000 de vizitatori pe an. Sperăm ca acum vom creşte vizibilitatea şi vom atrage mai ales tineri şi elevi deoarece în momentul de faţă biologia în şcoli se predă mai puţin practic, nemaiexistând mijloacele didactice necesare, iar muzeul poate fi o sursă de învăţare practică. Sunt profesori care vin în fiecare an sau de mai multe ori pe an cu grupuri de elevi sau părinţi cu copii o dată la două-trei luni, dar sunt cei care chiar cunosc domeniul”, declară Cristian Sitar.

Fluturii vii, subiectul actualei expoziţii temporare

Cea mai recentă expoziţie temporară organizată la Muzeul Zoologic este Fluturarium, în cadrul căreia pot fi văzuţi fluturi exotici vii. Zeci de fluturi tropicali de diferite dimensiuni şi culori pot fi văzuţi în cadrul acestei expoziţii care va fi deschisă până în 30 noiembrie. În cadrul muzeului a fost amenajată o cameră specială pentru fluturii tropicali: cu temperatură şi umiditate mare, flori, fructe şi lumină artificială. Vizitatorii pot să vadă toate etapele din viaţa fluturilor care nu trăiesc mai mult de o săptămână, pe un perete al încăperii, într-o vitrină fiind expuse nimfele care se transformă apoi în fluturi.


Expoziţia este deschisă zilnic între orele 10.00 – 16.00, iar preţul unui bilet este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Accesul este gratuit doar pentru studenţii  Facultăţii de Biologie şi Geologie.

În afara expoziţiilor temporare, taxa de intrare la muzeu este 5 lei pentru adulţi şi 2,5 lei pentru copii.