Actualitate
Dick Cheney purta un defibrilator modificat pentru a evita manipulările teroriste
Fostul vicepreşedinte american Dick Cheney a dezvăluit pentru o televiziune că funcţia wireless a defibrilatorului său cardiac a fost dezactivată pentru a împiedica teroriştii să il manipuleze, în timp ce ducea "războiul împotriva terorismului" al administraţiei Bush.
Cheney, unul dintre cei mai puternici foşti vicepreşedinţi din istoria americană, a cunoscut numeroase probleme cardiace. Acesta a suferit prima sa criză cardiacă la vârsta de 37 de ani şi poartă un defibrilator de peste zece ani. Anul trecut, acesta a suferit un transplant cardiac.
În 2007, în timp ce ducea "războiul împotriva terorismului" din poziţia sa de la Casa Albă, defibrilatorul său a trebuit înlocuit cu un model mai nou. Însă înainte de operaţie, cardiologul său Jonathan Reiner a dezactivat funcţia care permitea reglarea defibrilatorului de la distanţă, pentru a evita ca inamicii săi să îl poată ucide prin dereglarea aparatului.
"Eram conştient de pericol. Era real. Am considerat (acest scenariu) credibil", a explicat Dick Cheney, în vârstă de 72 de ani, în cadrul emisiunii "60 Minutes" a postului de televiziune CBS.
La aproape cnci ani de la plecarea sa, Dick Cheney este încă criticat de către asociaţiile de apărare a Drepturilor Omului care îl acuză mai ales că a autorizat tortura asupra prizonierilor. Numit deseori "vultur", acesta a fost unul dintre cei mai mari susţinători ai invadării Irakului, în martie 2003.
În interviul acordat postului CBS, acesta a asigurat totuşi că stresul la care a fost supus în cursul celor opt ani de vicepreşedinţie nu a afectat sau exacerbat problemele sale de sănătate.
"Nu cred în ideea că acestea ar fi contribuit la problemele mele cardiace", a declarat el, adăugând că se simte astăzi "în formă deplină".
"Pescuiesc, alerg. Nu fac ski, însă asta e din cauza genunchilor mei şi nu inimii", asigură fostul vicepreşedinte.