Actualitate
The Chaplin Project, sâmbătă la gala de închidere a Comedy Cluj
Gala de închidere a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, începând cu ora 19:00, la Cinematograful Florin Piersic. Programul galei de închidere cuprinde decernarea premiilor festivalului şi spectacolul eveniment The Chaplin Project.
După succesul de anul trecut, Serge Bromberg revine la Comedy Cluj cu un cine-concert de excepţie care ne poartă de această dată prin filmografia lui Charlie Chaplin, acompaniată de muzică live şi prezentată în maniera inconfundabilă a marelui cineast, restaurator şi muzician.
În 2014 va avea loc centenarul nașterii personajului Charlot. Lobster a lansat un lung proiect de restaurare a filmelor din această perioadă, intitulat Chaplin Project. Serge Bromberg va veni la Cluj cu magnifica restaurare a două scurtmetraje de Charlie Chaplin, realizată de Cineteca di Bologna și Lobster Films în cadrul Chaplin Project, Easy Street și The Pawn Shop. De asemenea, în cadrul cine-concertului va fi proiectat un scurtmetraj rar al lui Max Linder, Max dans un taxi, conservat la Praga de Arhiva Naţională de Film. Spectacolul va fi prezentat în avanpremieră publicului clujean, lansarea oficială fiind programată după evenimentul de la Cluj.
În cadrul galei de închidere va fi decernat şi Premiul de Excelenţă oferit anul acesta în dublu exemplar cuplului tată-fiică Amza şi Oana Pellea.
Cele 10 titluri din 8 țări care intră în acest an în competiția pentru cel mai bun film de lungmetraj la Festivalul Internațional de Film “Comedy Cluj” sunt: Enough Said (SUA, r. Nicole Holofcener), Song for Marion (Marea Britanie, r. Paul Andrew Williams), Quartet (Marea Britanie, r. Dustin Hoffman), Reality (Italia, r. Matteo Garrone), Road North (Finlanda, r. Mika Kaurismäki), Russendisko (Germania, r. Oliver Ziegenbalg), Matterhorn (Olanda, r. Diederik Ebbinge), English Vinglish (India, r. Gauri Shinde), Paulette (Franța, r. Jérôme Enrico) și Populaire (Franța, r. Régis Roinsard).
Juriul acestei ediţii va fi prezidat de Maja Bogojević, fondatorul şi redactorul şef al primei reviste de film din Muntelegru-Camera Lucida, decan şi lector al Universităţii Donja Gorica din Muntenegru, dar şi fondator şi preşedinte al secţiunii din Muntenegru al asociaţiei FIPRESCI (anul acesta fiind membră a juriului FIPRESCI la Festivalul de la Cannes). Alături de ea, cei care vor decide câştigătorii acestui an sunt: Dan Burlac, unul dintre cei mai de succes producători din România și câștigător în calitate de coproducător al Leopardului de Aur pentru cel mai bun film la Festivalul de la Locarno 2013, Simone Fenoil directorul departamentului de Proiecte Europene la Scuola Holden din Torino, Ksenia Koltsova colaboratoare timp de 10 ani pentru festivaluri internaţionale de film din Rusia și Oscar Alonso, responsabil de festivaluri şi subvenţii la cea mai mare distribuitor european de filme spaniole și sud-americane, Latido Films.
Preţul unui bilet de acces la Gala de închidere este de 10 lei.