Negreni, paradisul colectionarilor de vechituri

Împrăştiat pe o suprafaţă de câteva hectare şi despărţit de un râu, târgul de la Negreni e un uriaş magazin de vechituri în aer liber, structurat pe secţiuni. Încă de la primă privire, îţi sar în ochi sutele de mii de perechi de papuci de toate culorile şi fimele posibile, care stau aranjaţi pe mese, aşteptând cuminţi să-şi găsească stăpânul. Comercianţii fac şi ei ce pot, dar majoritatea nu lasă din preţ, deşi, trebuie să recunoaştem, nu l-au urcat mai mult decât era la târgul din toamnă anului trecut. Încălţările care umplu mesele din corturile improvizate din nailon şi câţiva pari de lemn sunt lustruite cu mare grijă de vânzătorii tuciurii care ţin de preţurile cuprinse între 30 şi 50 de lei. La fel e şi în cazul hainelor. Cele stivuite pe mese, indiferent de calitate, costă de la 20 la 50 de lei, în funcţie de obiectul ales, dar şi de imaginea pe care o inspiră posibilul client.  

Vânzători ingenioşi

Alţi comercianţi aleg să facă reduceri la ora apusului şi căută cu orice preţ să-şi vândă marfa, cu lozinci care mai de care mai deocheate: „Cele mai sexoase haine pentru cele mai sexy femei. Totul la 10 lei, intraţi în cort şi nu veţi regreta“. Deşi îndemnul vânzătorului mai mult goneşte lumea, la Negreni fiecare face comerţ cum ştie mai bine. „Trelinguri şi bluzoane, numa’ la cinci lei. Luaţi pe mână, nu ezitaţi“, se aude un glas bine ameţit de aburii alcoolului.
În centrul târgului se întinde semeaţă secţiunea de mâncare. Aici, printre norii groşi şi înecăcioşi de mici, grătare şi cârnaţi, mai trece câte o bătrână, ignorată de toţi, cu linguri de lemn de vânzare. Familiile, prezente cu minim trei generaţii, stau la mesele provizorii înşirate pe câmp şi înfuleca mici şi bere. Printre ele mai trece câte un olog sau un diform ce-şi strigă sărăcia, dar care nu pare să deranjeze câtuşi de puţin apetitul clienţilor veseli şi cam prea roşii pentru acel moment al zilei.  După ce reuşeşti să ieşi din „norul micilor“, ajungi din nou într-o zonă cu vechituri, de această dată, cea a adevăratelor chilipiruri. Oameni care îşi scot la vânzare cam tot ce ar putea valora ceva din „averea“ lor. „Ştim că nu avem mari şanse să ne vindem hainele ori papucii, că la cât de multe au ţiganii aici, nimeni nu se mai uită la noi. Uitaţi-vă la aceste cizme. Sunt prăfuite şi urâte, dar asta e realitatea, măcar nu sunt rupte şi nici nu le-am dat cu zeci de straturi de cremă cum fac ai de colo ca să scoată un preţ bun. La ce să te chinui, mai bine nu-l minţi pe om şi îi arăţi lucrurile aşa cum sunt“, spune mândră o doamnă din târg.

Un târg în oglindă

Ajungi apoi la locul de întâlnire pentru rătăciţii din târg, faimosul pod de lemn pe care oamenii, alături de maşini, se chinuie să-l traverseze într-o luptă pe viaţă şi pe moarte. După ce reuşeşti să-l treci, realizezi că şi de această parte e cam tot acelaşi lucru. Din nou mâncare, mii de perechi de papuci aranjaţi cu mare grijă, mii de haine, care mai de care mai intens colorate, stivuite pe mese şi oameni care se înfruptă hulpavi din toate grămezile. Totul poate ajunge să îi scârbească astfel chiar şi pe cei mai împătimiţi „cutreierători“ ai second-hand-urilor, care nici măcar nu mai aruncă un ochi.  Deodată, şuieratul unui tren care trece chiar prin târg îţi aminteşte că peste câteva zile „paradisul vechiturilor“ din Negreni va fi doar un loc pustiu pentru încă o jumătate de an.