Actualitate
ACCIDENT - A plonjat cu maşina pe o ţeavă de gaz
Şoferul unui autoturism care circula din Gherla spre Dej pe DN1C a intrat cu maşina într-un şanţ, pe o ţeavă de gaz metan după ce a acroşat un alt autoturism.
Un accident rutier a avut loc sâmbătă pe DN1C la ieşire din Dej spre Gherla, scrie dejeanul.ro. Şoferul unui autoturism care circula pe direcţia Gherla – Dej a acroşat o altă maşină care circula în faţa sa şi al cărei şofer intenţiona să vireze la stânga. Autoturismul din faţă a fost proiectat în şanţul de pe marginea şoselei, peste o ţeavă de gaz. În urma incidentului nimeni nu a fost rănit.