Actualitate
Câştigă o invitaţie dublă la „Povestiri din Miserupia”
Actriţa şi scriitoarea Lorena Lupu vine în Ceainăria „La Perne”, pe 12 octombrie, de la orele 21, cu one woman show-ul ei „Povestiri din Miserupia”.
„E o provocare să joci, la 30 de ani, povestea unei fetiţe naive de 13. Dar, pe de altă parte, ne numim artişti abia dacă ne asumăm cu curaj provocări care să ne testeze limitele şi să ne facă să evoluăm. Te numeşti scriitor de-abia dacă te avânţi în orizonturi noi, care te forţează să explorezi alte adevăruri, şi te numeşti actor de-abia dacă îţi asumi identităţi noi, care să fie radical diferite de a ta. Dacă nu faci asta, eşti funcţionar artistic şi atât”, spune autoarea și interpreta show-ului.
Timp de o oră, personajul ei va trece prin toate stările experimentate de o fetiţă timidă şi speriată de 13 ani, de la inocenţă la oroarea propriu-zisă a traficării şi la lupta pentru normalitate. Dacă există o normalitate.
Poţi câştiga o invitaţie dublă la „Povestiri din Miserupia” numind un film celebru care tratează tema prostituţiei.
Trimiteţi răspunsurile voastre la adresa reclama@monitorulcj.ro, în perioada 4-5 octombrie. Câştigătorul invitaţiei duble va fi ales prin tragere la sorţi şi va fi anunţat pe site-ul nostru, în data de 6 octombrie.