Actualitate
Universitatea Yale a primit cea mai mare donaţie din istoria instituției
Un absolvent al Universităţii Yale din Statele Unite, care s-a pensionat în luna iunie, după ce a lucrat ca manager al unui important fond financiar american, a oferit acestei universităţi de elită suma de 250 milioane de dolari, cea mai mare donaţie din istoria sa de 312 ani
Universitatea Yale a anunţat că, după această donaţie generoasă primită de la Charles Johnson, fostul director al fondului Franklin Resources Inc., mai are nevoie doar de 80 milioane de dolari pentru a începe lucrările de construire a două noi clădiri rezidenţiale, în care viitorii studenţi ai universităţii vor locui şi vor mânca, informează Reuters.
Prin acele două noi construcţii, numărul studenţilor de la Yale va creşte cu circa 15% şi va ajunge la peste 6.000, au anunţat reprezentanţii acestei instituţii de învăţământ superior din New Heaven din statul Connecticut.
Charles Johnson, care a absolvit cursurile de la Yale în 1954, s-a retras din funcţia de preşedinte al fondului Franklin Resources Inc., o companie care operează investiţii în valoare totală de 817,3 miliarde de dolari, potrivit Mediafax.
Informaţia despre această donaţie generoasă vine într-o perioadă în care universitatea rivală, Harvard, din localitatea Cambridge din statul Massachusetts, a lansat o campanie de strângere de fonduri cu scopul de a obţine donaţii în valoare de 6,5 miliarde de dolari pentru a finanţa o serie de noi iniţiative.