Actualitate
Circulație blocată în Harghita, din cauza VISCOLULUI și a NINSORII
Circulaţia rutieră este îngreunată în judeţul Harghita, marţi dimineaţă, din cauza ninsorii, zăpada ajungând până la cinci centimetri pe carosabil, iar pe DN 13 A, care face accesul în staţiunea Harghita Băi, mai mulţi şoferi au rămas cu maşinile blocate în zăpadă.
În judeţul Harghita a început să ningă marţi dimineaţă, în jurul orei 04.00, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă între 1 şi 5 centimetri în pasurile şi trecătorile de pe drumurile naţionale din judeţ.
"Ninge viscolit pe DN13 A Miercurea Ciuc - Odorheiu Secuiesc, în zona Trecătorii Harghita, pe DN 13 B Miercurea Ciuc - Gheorghieni Praid, în Pasul Bucin, pe DN 12 A Miercurea Ciuc - Comăneşti şi pe DN 15 Topliţa - Borsec, la Vârful Creanga. În trecători stratul de zăpadă depus pe carosabil variază între 1 şi 3 centimetri, iar utilajele de deszăpezire sunt deja pe drumurile naţionale şi împrăştie material antiderapant. Acolo unde este cazul intervenim cu pluguri pentru degajarea zăpezii de pe carosabil", a spus Romanescu, potrivit Mediafax.
O situaţie specială se înregistrează la Hargita Băi, unde ninge viscolit, iar zăpada adunată pe carosabil depăşeşte cinci centrimetri, în timp ce în afara şoselei s-a depus un strat de peste 10 centimetri de zăpadă.
Drumul nu a fost curăţat până la ora transmiterii acestei ştiri, iar mai multe maşini neechipate cu anvelope de iarnă au ajuns în şanţurile de pe marginea DN 13A, drumul de acces în staţiune.
Jandarmii montani de la postul Harghita Băi au intervenit în sprijinul şoferilor care au rămas blocaţi în trafic.
"Jandarmii montani recomandă tuturor turiştilor care au nevoie de ajutor să apeleze cu încredere serviciul naţional pentru apelul unic de urgenţă 112, jandarmii fiind în permanenţă gata să ofere primul ajutor, atât în Harghita Băi, cât şi la Borsec, Lacul Roşu şi Băile Tuşnad", a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Harghita, Gheorghe Suciu.
Aceasta este prima ninsoare înregistrată în acest sezon în judeţul Harghita. Cea mai scăzută temperatură din judeţ, de -1 grad Celsius, a fost înregistrată marţi diminaţă la Vârful Bucin.