monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj și Agenția Națională de Transplant, reclamate la Parchet

Președintele Asociației pentru Solidaritate și Empatie "Claudia Safta", Emanuel Ungureanu a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj o plângere împotriva Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR), condus de prof. univ. dr. Mihai Lucan, și împotriva Agenției Naționale de Transplant, "pentru abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor suferinde".

Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj și Agenția Națională de Transplant, reclamate la Parchet

Emanuel Ungureanu a precizat că plângerea este depusă în ziua în care se împlinește un an de la moartea tinerei Adina Bleotu, de 19 ani, care s-a aflat, timp de șapte ani, pe lista de așteptare a ICUTR, pentru primirea unui rinichi. Ungureanu a precizat că plângerea este împotriva celor două instituții menționate și nu a actorului Alexandru Arșinel, căruia i-a fost efectuat un transplant renal, în data de 30 august, de către o echipă condusă de prof. univ. dr. Mihai Lucan. El a subliniat că actorul, în vârstă de la 74 de ani, a așteptat doar trei zile primirea unui rinichi compatibil, în timp ce tineri, la limita supraviețuirii, membrii ai fundației pe care Ungureanu o coordonează, sunt amânați de șapte-opt ani de la operația ce i-ar putea scăpa de dializă și le-ar putea salva viața.

La conferință au participat, în scaune cu rotile, Delia și Cornel, care fac dializă de 15 și respectiv 25 de ani.


Cornel a condus timp de un deceniu Asociația Bolnavilor Renali din Cluj, care a militat pentru un sistem coerent de transplant la nivel național. El a relatat că i s-a propus, la un moment dat, un transplant cu un rinichi prelevat de la o persoană în viață, dar a refuzat din considerații etice, nedorind să priveze de la o viață normală un donator sănătos. Cornel a susținut că tinerii trebuie să aibă prioritate pentru transplantul renal, deoarece un adult rezistă mai ușor la dialize.

Delia a primit un rinichi de la tatăl ei, dar transplantul a eșuat după nici trei ani. Prezent la conferința de presă, părintele a relatat că a plătit, în 1995, pentru transplant, 3.000 de mărci germane, medicului Lucan și echipei acestuia. Ca să nu se producă o respingere a rinichiului, Delia a făcut ulterior un tratament care i-a afectat grav sistemul osos și a devenit dependentă de scaunul cu rotile.


Președintele Asociației "Claudia Safta" a reclamat, în conferința de presă, "lipsa totală de transparență în efectuarea transplanturilor renale", "sistemul închis" și a acuzat "discriminarea pacienților", precum și faptul că, la Cluj-Napoca, vin cetățeni străini cărora li se transplantează rinichi prelevați de la donatori români, amintind, totodată, că bolnavii nu sunt îngrijiți post operator în Centre de Nefrologie. El s-a declarat surprins de declarația medicului chirurg Mihai Lucan făcută joi seara, la un post de televiziune, potrivit căreia "nu există Registru Național Unic de evidență a bolnavilor a căror viață poate fi salvată prin transplant și nici liste de așteptare". Ungureanu s-a declarat revoltat și în privința emisiunii televizate de joi seara, în care profesorul Lucan "a simulat pregătirea unui grup de pacienți pentru transplantul renal din cursul serii, deși cunoștea foarte bine că nu poate fi efectuat din cauză că donatorul a avut hepatită virală C".

El a susținut că sunt mult mai numeroase cazurile de eșec în transplantul renal, decât cele reușite. Se raportează doar cazurile fericite, care sunt popularizare imediat la televizor, deși au fost pacienți pentru care rinichiul nu a funcționat "nici măcar un minut, după transplant".


"Luptați pentru viața voastră cu demnitate. Răspundeți abuzurilor cu plângeri penale. Nu mai acceptați să fiți operați în clinica privată a unui medic, precum Lucan, și a doua zi transferați în spitalul de stat, pentru tratament", a arătat Emanuel Ungureanu. Din punctul său de vedere, pacienții dializați știu că depind de ICUTR și din acest motiv "sunt șantajabili emoțional și nu spun adevărul".

El a subliniat că, din interese de culise, sunt doar câteva centre de transplant în țară, iar activitatea de transplant trebuie să fie verificată.


"Trebuie să fie mai multe centre de transplant în țară. Există un monopol al IUCUTR de la Cluj-Napoca și trebuie să fie spart. Sistemul este închis și persoanele din interior se protejează. La Clinica Chirurgie I din Cluj-Napoca urma să fie pregătiți medici pentru transplantul renal la copii. Proiectul a fost sistat. Pe acest segment, monopolul este la București. Numai acolo pot fi operați copiii. La fel se întâmplă și cu transplantul hepatic", a explicat Ungureanu.

Potrivit acestuia, în cazul actorului Alexandru Arșinel au fost încălcate toate protocoalele medicale. Imediat după transplant, jurnaliștii au avut voie să dea buzna în salonul de la terapie intensivă, cu tot arsenalul microbian după ei. Arșinel dezbrăcat până la brâu a vorbit cu reprezentanții presei, chiar dacă totul trebuia să fie tratat cu confidențialitate.


"Arșinel crede că am fost brancardier la IUCUTR. Îi dăruiesc o carte la care sunt coautor, intitulată "Transplantul renal pentru tine", și semnez dedicația cu "Brancardierul". Aceeași carte o dăruiesc medicului Mihai Lucan cu dedicația următoare: "Domnule Profesor, vă rog din suflet să tratați pacienții în mod egal. (...) Insist cu rugămintea să nu mai luați banii de la amărâți", a declarat Emanuel Ungureanu.

El a subliniat, totodată, că se disociază de atacurile lui Mihai Bendeac și Radu Banciu la adresa lui Arșinel.