Actualitate
Încă 11 persoane s-au blocat vineri în subteran. În total, 33 de mineri protestează la Roșia Montană
Încă unsprezece mineri s-au alăturat, vineri, celor 22 de ortaci care sunt deja de două zile în subteran, la Roşia Montană.
Încă unsprezece mineri s-au alăturat, vineri, celor 22 de ortaci care sunt deja de două zile în subteran, la Roşia Montană.
Cei 11 oameni care mergeau, de obicei, la minerii blocați în subteran de peste 50 de ore și le duceau alimente. Ei au decis însă, rămână alături de ei. Oamenii spun că vor rămâne acolo până când guvernanţii vor veni să stea de vorbă cu ei, potrivit Digi 24.
Minerii au renunţat să mai intre în greva foamei, aşa cum anunţaseră iniţial, deoarece acest lucru le-ar putea pune sănătatea în pericol. Ei stau în galerie în condiţii de umiditate ridicată, iar temperaturile sunt de maxim 6-7 grade Celsius.
Oamenii spun că nu vor ieşi la suprafaţă până nu vor avea garanţii că proiectul minier de la Roşia Montană va fi dezbătut în Parlament, fără ca politicienii să cedeze presiunii străzii.
Preşedintele Sindicatului „Viitorului Mineritului Roşia Montană”, Cristian Albu, a declarat că minerii blocaţi în subteran îl consideră pe preşedintele Senatului „principalul vinovat de tergiversarea luării unei decizii în privinţa proiectului minier”.
Minerii sunt hotărâţi să rămână în subteran până când Guvernul va aproba exploatarea de la Roșia Montană.
„Noi, din momentul în care am intrat pe galerie, suntem conştienţi că putem să nu mai ieşim. Şi n-are importanţă că stăm aici zile întregi sau cât va trebui să stăm”, spune unul dintre protestatari.
În paralel, aproximativ 300 de oameni protestează la suprafaţă, la gura galeriei.