Actualitate
Maidanezii, chiriaşi la Primăria Cluj-Napoca de doi ani
Reprezentanţii Centrului de ecarisaj de pe strada Bobâlnei, care aparţine de Primăria Cluj-Napoca, spun că locurile sunt limitate şi fac cu greu faţă numărului mare de câini fără stăpân care există în centru. Cu o capacitate totală de 150 de locuri, la ora actuală la adăpostul de câini trăiesc puţin peste 170 de patrupede.
“În momentul de faţă avem 171 de câini fără stăpân”, au declarat reprezentanţii Centrului de ecarisaj. Potrivit conducerii Primăriei Cluj-Napoca, adăpostul pentru câini face faţă nevoilor oraşului. “Deocamdată nu avem probleme şi nici nu cred că vom avea pe viitor deoarece problema a fost rezolvată cu mult timp în urmă. În momentul de faţă, avem doar incidente pe străzi punctuale cu câini aduşi din comunele vecine, dar sunt prinşi şi duşi imediat în adăpost. Centrul face faţă nevoilor oraşului şi vom avea grijă ca nici pe viitor să nu avem nevoie”, a declarat Emil Boc.
Nimeni nu se înghesuie să adopte câinii
Primăria municipiului Cluj-Napoca cheltuie în acest centru, în medie, 90 de lei pe lună pentru hrana unui câine. Directorul Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca cei care administrează adăpostul de câini, Ioan Morocăzan, a declarat că în ultima perioadă a sesizat o creştere a numărului de câini fără stăpân, care apar mai ales în zonele de la periferia oraşului, însă el nu a putut estima câţi maidanezi sunt pe străzile Clujului.
Reprezentanţii Centrului de ecarisaj au mai precizat că adopţiile de câini sunt aproape inexistente, iar la centru există câini capturaţi şi în urmă cu doi ani.
„În ultima perioadă oamenii au venit mai rar să adopte câini. Este o procedură greoaie. Avem maidanezi care au fost capturaţi de pe domeniul public şi în urmă cu doi ani. Avem noroc cu asociaţiile de protecţie a animalelor din Germania care au mai adoptat unii câini”, mai declară aceştia.
Boc se opune eutanasierii
După ce a fost adoptată în Parlament legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân dacă în 14 zile nu sunt adoptaţi, primarul Emil Boc a precizat că în Cluj-Napoca situaţia câinilor maidanezi este sub control şi nu este necesară eutanasierea lor.
“La Cluj nu este cazul să se impună eutanasierea câinilor pentru că situaţia este sub control. Sunt eutanasiaţi doar câinii bolnavi, răniţi, conform prevederilor legale”, a mai afirmat primarul.
Săptămâna trecută, reprezentaţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat că în adăpostul pentru câini administrat de Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca se află 154 de câini comunitari, o parte dintre ei fiind capturaţi înainte de 2013.
"De la începutul anului 2013 şi până în prezent au fost capturaţi de pe străzi 440 de câini. Dintre aceştia, 191 au fost adoptaţi, iar 197 au fost eliberaţi în zona de unde au fost capturaţi după sterilizare şi vindecare. Trei animale au fost eutanasiate, după ce au fost implicate în accidente rutiere şi au fost accidentate foarte grav şi nu au mai putut fi salvate. În adăpostul de pe strada Bobâlna, administrat de RADP, se află în acest moment 154 de câini", au comunicat reprezentanţii Biroului de presă al Primăriei Cluj.