monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Comemorari in America, la 12 ani de la atentatele din 11 septembrie

Casa Albă a adus marţi un omagiu celor patru americani ucişi în atentatul comis la Bengazi (Libia) în urmă cu un an, într-un mesaj care subliniază totodată asupra măsurilor de securitate adoptate pentru miercuri, cu ocazia marcării a 12 ani de la atacurile de la 11 septembrie.

World Trade Center, New York, 11 Sept 2001

Data de "11 septembrie este o zi de amintire, de 12 ani, atât pentru americani, cât şi în lume", a declarat Jay Carney, un purtător de cuvânt al preşedinţiei americane, citat într-un comunicat preluat de Mediafax.

"Evenimentele de anul trecut, în care am pierdut patru americani curajoşi - (ambasadorul în Libia) Chris Stevens, Sean Smith, Glen Doherty şi Tyrone Woods - au adus mai aproape de noi realitatea dificultăţilor cu care ne confruntăm în lume", a adăugat Carney.


"La apropierea acestei zile, continuăm să plângem moartea colegilor noştri şi să le onorăm simţul datoriei", a subliniat purtătorul de cuvânt, reiterând angajamentul Statelor Unite de a-i "face să dea socoteală în justiţie pe autorii atentatului de la Benghazi".

Carney a mai spus că preşedintele Barack Obama a discutat cu echipa sa în domeniul securităţii naţionale măsurile adoptate pentru marcarea a 12 ani de la atentatele de la New York şi Washington, revendicate de Al-Qaida, soldate cu aproximativ 3.000 de morţi.


"Echipa preşedintelui adoptă măsuri pentru a împiedica atentate legate de 11 septembrie şi pentru a asigura protecţia americanilor şi instalaţiilor (Statelor Unite) în străinătate", a spus Carney.