monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un clujean povesteşte cum a trăit experienţa protestelor anti-Roșia Montană din Montreal

Clujeanul Cristian Mijea a participat la protestul RMGC din Montreal din 7 septembrie şi a povestit cum a trăit el experienţa. “Îmi era teamă de românii pe care am să-i întâlnesc acolo”, spune acesta.

sursa foto: stiridemontreal.com

“Apoi îmi era teamă că am să întâlnesc hipsteri de stânga sau că am să găsesc militanţi de profesie. Aproape îmi doream să nu se mai ţină niciun protest. Oricum nu am crezut că vor apărea mai mult de zece oameni. Când în prima parte a protestului am zis doar „merci” şi mi-am dat seama că par Québécois, am fost mulţumit. Încet am început să realizez că oamenii veniţi la protestul din Montreal nu aveau nimic în comun cu ce era în mintea mea. Nu aveau nimic în comun nici cu ce mă enerva pe la protestele în paralel din România. Nu am văzut anticapitalişti de Starbucks, cu converşi şi iPhone, nici militanţi care exagerează până aproape de neadevăr doar pentru a obţine mai multe like-uri pe Facebook. Nu am văzut nici slogane idioate, nici oameni veniţi acolo pentru că e la modă. Ba chiar semănau mult cu gaşca de prieteni rămasă în România. I-am simţit cum au trecut peste senzaţia de jenă de la început, când lumea de pe stradă se uită şi îşi spune „alţi nebuni care protestează în Montreal” şi cum şi-au asumat cu mândrie ceea ce era probabil primul lor protest din Canada. Mi-a plăcut timiditatea organizatorilor, mi-a plăcut sinceritatea participanţilor, mi-a plăcut hotărârea cu care s-au alăturat protestelor din toată lumea şi mi-a plăcut cum şi cât de repede s-au organizat”, povesteşte Cristi Mijea, pe site-ul stiridemontreal.com

Acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit luni cu până la 70% la bursa din Toronto, după anunțul premierului Victor Ponta cu privire la respingerea „de urgență” a proiectului exploatării de la Roșia Montană. Imediat după deschidere, la 1,1 dolari canadieni pe unitate, titlurile au urcat uşor la 1,11 dolari, pentru ca apoi să coboare brusc până la un minim de 0,41 dolari pe unitate, cu 70% mai jos decât cotaţia de deschidere, compania recomandând încă de la începerea şedinţei tranzacţionarea cu prudenţă. Potrivit datelor bursei din Toronto aferente ultimilor cinci ani (septembrie 2008-septembrie 2013), acţiunile Gabriel Resources erau cotate în 6 decembrie 2010 la un maxim de 8,6 dolari pe unitate, iar cel mai redus nivel al perioadei a fost atins pe 19 decembrie 2008, de 1 dolar pe unitate.