FOTO - Castelul Kemeny din Luncani, un monument istoric devenit ruină

Castelul Kemeny din satul Luncani, înscris pe lista monumentelor istorice din România în anul 2004, a ajuns o ruină şi nu mai aminteşte deloc de luxul de odinioară despre care mai povestesc doar bătrânii trecuţi de 80 de ani. Fostul conac al familiilor Kemeny şi Banffy este inclus în „Strategia de dezvoltare a judeţului Cluj”, la capitolul “Potenţial turistic”, dar vizitatorul nu mai vede acum decât o clădire degradată care abia mai stă în picioare. Palatul foştilor grofi din Transilvania este considerat o construcţie în stil baroc simplificat şi care aparţine secolului al XVII-lea (1633).

Din castelul măcinat de-a lungul ultimilor 25 de ani de conflictele dintre moştenitori au mai rămas acum pereţii şi acoperişul. Din aripa dreaptă lipseşte o mare bucată din acoperiş, tencuiala abia se mai ţine pe pereţi, geamurile sunt sparte toate, iar în loc de sticlă, pe alocuri, a fost pus placaj. În interior nu a mai rămas nimic, toată mobila de lux, aproape de-o vârstă cu castelul, a dispărut de-a lungul anilor. Unii săteni spun că a fost furată rând pe rând, alţii că a fost vândută peste hotare sau că a fost dusă la Bucureşti ca decor pentru un film, dar nu a mai fost adusă niciodată înapoi.

Sediu al CAP-ului şi grădiniţă

Oamenii din Luncani afirmă că înainte de Revoluţie, la parterul castelului, în câteva camere, au funcţionat birourile CAP-ului, iar la etaj, în anii ’60 era o grădiniţă. Pe atunci, castelul încă se ţinea bine şi nu dădea mari semne de degradare.

“Eu îmi amintesc că am făcut grădiniţa la etaj şi era totul aranjat şi pus la punct. După Revoluţie a început să se fure şi să se distrugă tot”, spune un sătean. El adaugă că Ştefan Banffy, moştenitor al castelului, a vrut să îl dea primăriei din comună să facă dispensar sau şcoală, dar nu s-au mai înţeles în cele din urmă.

Un singur lucru este clar: degradarea continuă a castelului

Chiar dacă a ajuns o ruină, oamenii din sat spun că sunt turişti care se opresc să vadă castelul, mai ales că este foarte aproape de şosea. “Să ştiţi că vin turişti la castel, mai ales unguri. Se opresc toţi să facă poze”, afirmă un localnic care îşi spune Miki. Nu se ştie însă cât timp vor mai avea ce să vadă ţinând cont de degradarea continuă a clădirii.

Şansele ca monumentul istoric din Luncani să fie refăcut curând şi introdus în circuitul turistic sunt minime din cauza încurcăturilor legate de moştenire. Ştefan Banffy, moştenitor al familiei Banffy, ultimul proprietar al castelului, înainte să moară, în 2006, a dat dreptul de îngrijire şi reparare a conacului unui austriac care trăieşte în sat şi este fondator al Asociaţiei Voluntare Castel Banffy. Sătenii nu au cuvinte prea bune la adresa austriacului despre care spun că nu a făcut nimic pentru castel, dovadă fiind starea în care se află. Jumătate din castel se află în grija austriacului, iar altă jumătate în grija unei alte asociaţii condusă de un olandez. Nici unul dintre ei nu au făcut însă nimic pentru castel.

Ulterior, după moartea lui Ştefan Banffy, un nepot al familiei, Fornet Bela a dat în judecată Asociaţia Voluntară Castel Banffy pentru a-şi recupera moştenirea. Miki spune că în sat circulă vorba că nepotul familiei Banffy a câştigat dreptul de proprietate asupra terenului şi acum se luptă să câştige şi castelul, procesul fiind în derulare.

Nu ştie nimeni ce are de gând să facă Fornet Bela dacă va câştiga dreptul de proprietate asupra castelului. Sunt unele zvonuri că ar vrea să îl transforme în centru pentru vârstnici. Până atunci însă este clar că un monument istoric, obiectiv turistic se dărâmă bucată cu bucată.

“Baronul o murit că o beut mult”

Cei mai bătrâni din sat îşi amintesc cu nostalgie despre vremurile când castelul era plin de viaţă şi că baroneasa Banffy Endrene, soţia baronului era bună la suflet cu toţi din Luncani. Ea, baronul şi cei opt copii ai lor au fost de altfel ultimii locuitori ai castelului înainte ca familia lor să fie evacuată de comunişti, moment în care a început şi declinul monumentului istoric.

Pista Bacsi are acum 92 de ani, dar ţine minte perfect vremurile în care în castel trăia familia Banffy. Spune că pe atunci nu era rău şi că oamenii din Luncani trăiau bine şi munceau pe pământurile baronilor.

“Grofoaia era din Războieni şi a înfiat-o un unchi al baronului şi după aia s-o căsătorit cu baronul. Ea nu era nici româncă, nici unguroiacă, era ceva naţie de cehă, dar el era ungur. El era un prăpădit mare, o murit că o beut mult şi o rămas grofoaia”, povesteşte Pista Baci.

Săteanul din Luncani îşi aminteşte despre baroneasă că era o femeie bună la suflet care îi ajuta pe toţi din sat. Acest lucru este confirmat şi de preotul din sat, Gudor Peter care spune că după evacuarea comuniştilor baroneasa a locuit tot în Luncani, la familiile pe care le-a ajutat şi care au ajutat-o apoi la rândul lor.

Pista Baci mai povesteşte că tatăl lui îşi sărbătorea ziua împreună cu baroneasa, ei fiind născuţi amândoi în aceeaşi zi, aceeaşi lună şi acelaşi an: august 1884. El îşi mai aminteşte că familia Banffy avea animale, beciurile erau pline cu vin, aveau teren de fotbal, teren de tenis şi grajd pentru vite (dărâmat de comunişti şi ridicat apoi altul).

Baronul şi baroneasa au avut împreună opt copii: cinci feciori şi trei fete. Mai trăieşte doar un nepot, Fornert Bela, copilul celei mai mici dintre fete.

Camerele aranjate ca în urmă cu 500 de ani

Pista Baci, unul dintre puţinii martori ai istoriei castelului, mai spune că atunci când era copil mergea la castel să se joace cu copiii.

“Noi copiii mergeam la castel să ne jucăm cu copiii lor şi servitoarele ne fugăreau cu mătura şi atuncea veneam la noi şi ne jucam. Înăuntru în castel era rânduială bună, camerele erau pregătite aşa cum era moda înainte cu 500 de ani”, povesteşte Pista Baci.  

Biserica din sat, alt monument istoric

Luncani mai are un monument istoric: biserica reformată din sat, care datează din 1290. Se află în imediata apropiere a castelului şi se spune că cei care au construit biserica ar fi avut o aşezare pe locul actual al castelului. Pe pereţii din interiorul bisericii se pot observa fresce care datează de la sfârşitul secolului XII, începutul secolului XIII.

Preotul Gudor Peter afirmă că cei din familia Kemeny au fost patronii bisericii. O dovadă în acest sens este cripta familiei în care au fost înmormântaţi toţi membrii familiilor Kemeny şi Banffy. Preotul din sat îşi aminteşte că în anii ’90 cripta a fost profanată, cel mai probabil făptaşii fiind în căutare de bijuterii şi alte obiecte de valoare.