monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE: Fostul director al fabricii Clujana, Radu Țărmure, a murit în urma unui INFARCT

Fostul director al fabricii Clujana, Radu Țărmure, a fost găsit mort într-o mașină, pe strada Alverna, din cartierul Gheorgheni. Din primele constatări ale medicilor, acesta ar fi suferit un infarct.

Fostul director al fabricii Clujana, Radu Țărmure

Primele date ale expertizei realizate de medici asupra corpului lui Radu Țărmure arată că acesta ar fi suferit un infarct.

Trupul neînsuflețit al fostului director al fabricii Clujana a fost găsit în mașina parcată în fața locuinței sale de un vecin care a sunat la 112, dar medicii au ajuns prea târziu, Țărmure fiind decedat de mai multe ore. Medicii ajunşi la locului nu au putut să mai facă altceva, doar să constate decesul. Trupul a fost dus la Institutul de Medicină Legală (IML) Cluj, pentru a se efectua necropsia.


Fostul director al fabricii Clujana, Radu Țărmure, găsit mort

Joi după amiază, puțin după ora 17, trecătorii au anunțat la 112 prezența unui șofer în stare de inconștiență într-o mașină. Un echipaj de la descarcerare s-a deplasat pe strada Alverna, dar nu a mai efectuat manevre de resuscitare, bărbatul prezentând lividitate și rigiditate cadaverică, semn că era mort de câteva ore.

Pompierii au constatat decesul și l-au identificat pe Radu Țărmure, fost director al fabricii de încălțăminte Clujana.


Radu Țărmure a demisionat de la conducerea fabricii Clujana în 1 aprilie 2012, asupra sa planând acuzații de management defectuos și indisciplină financiară.

În luna iulie, a fost găsit mort și fostul director al fabricii, Dan Ungureanu, care a căzut de la etaj. S-a vehiculat ipoteza sinuciderii, Ungureanu având mari probleme financiare.