monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tarifele la taxi s-ar putea scumpi din toamnă. Taximetriştii clujeni vor DUBLAREA preţurilor

Din septembrie-octombrie, tariful la taxi în Cluj-Napoca nu va mai fi 1.79 lei/kilometru ziua şi 1.99 lei/kilometru noaptea, ci ar putea ajunge la 1.99 lei/kilometru ziua şi 2.99 lei/kilometru noaptea.Tariful la taxi nu poate merge mai sus de 1.99 lei/kilometru ziua şi 2.99 lei/kilometru noaptea chiar dacă firmele de taximetrie şi-ar dori acest lucru.

Din septembrie se scumpesc taxiurile

Taximetriştii clujeni au în plan să majoreze tarifele după ce ultima scumpire a avut loc acum cinci ani, iar de atunci s-au scumpit atât benzina cât şi asigurările la maşini. “De cinci ani şi jumătate nu am mai crescut tarifele. Vă spun doar atât şi cred că este totul înţeles: asigurările s-au scumpit în ultimii ani cu 400%”, afirmă Viorel Tătar, liderul Sindicatului Liber Napoca al Taximetriştilor din Cluj. Acelaşi lucru îl spun şi colegii lui care subliniază că de multe ori profitul este foarte mic sau aproape zero. Ei ar prefera clienţi mai puţini, dar la tarife mai mari. “Ar trebui să se dubleze tarifele că noi tot aşa mergem pe tariful ăsta de cinci ani şi atunci benzina era 3 lei. Noi sperăm să se dubleze, dar nu cred că avem şansa asta. Chiar dacă am avea clienţi mai puţini aşa măcar ne-am scoate şi noi cheltuielile cu maşina şi asigurările. Acum îmi vin clienţi câteodată şi pentru o cursă de 2-3 lei şi îi duc, ce să fac? Nu pot să refuz omul”, spune Tiberiu, taximetrist în Cluj-Napoca.

Tarifele vor fi diferenţiate, la fel ca în alte oraşe

Dacă acum, taxiul costă în Cluj-Napoca 1.79 lei/kilometru ziua şi 1.99 lei/kilometru noaptea, din toamnă tarifele ar putea ajunge la 2 lei/kilometru ziua şi 2.99 lei/kilometru noaptea. Potrivit liderului de sindicat, nu se va merge până la 2.99 lei/kilometru noaptea ci se va aplica un tarif mai mic. Chiar dacă taximetriştii şi-ar dori o majorare mai mare, Primăria Cluj-Napoca nu le permite acest lucru. Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei menţionează că în 2008 a fost votată o Hotărâre de Consiliu Local prin care firmele de taxi trebuie să se încadreze într-un tarif minim şi maxim.


Viorel Tătar afirmă că se doreşte aplicarea unor tarife diferenţiate la fel cum este în multe oraşe din ţară. De exemplu, în Bucureşti, tariful la taxi variază între 1,39 lei şi 3,49 lei, preţul mediu fiind de 1,39 lei; în Timişoara, tarifele pornesc de la 1 leu şi urcă până la 2,19 lei, preţul mediu fiind însă de 1,49 lei; în Iaşi, costul pe kilometru este de minim 1,6 lei şi maxim 1,99 lei, preţul mediu fiind de 1,6 lei; în Sibiu tariful variază între 1,5 lei şi 1.78 lei, preţul mediu fiind de 1,5 lei.

Clienţii consideră că oricum e prea scump taxiul în Cluj

Dacă taximetriştii şi-ar dori o dublare a tarifelor chiar dacă acest lucru le-ar îndepărta clienţii, aceştia din urmă susţin că nu ar fi deloc necesară o majorare a preţurilor în condiţiile în care taxiul e mai scump în Cluj decât în alte oraşe. “Nu cred că e necesară scumpirea asta pentru că oricum în Cluj preţul la taxi e foarte ridicat comparativ cu alte oraşe din ţară şi distanţele sunt destul de lungi. În Bucureşti e în jur de 1.5 lei. Pe unde am umblat în ţară peste tot era mai ieftin, doar în Târgu-Mureş am întâlnit taxi mai scump decât la noi: 2 lei”, declară Cezar F.